Pentru o Politică Loială, Umană și Solidară!

Comentariile sunt închise pentru Pentru o Politică Loială, Umană și Solidară! 37

 

Astăzi, 17 martie 2017, s-a desfășurat o ședință mai puțin obișnuită, care a întrunit femei de diferite vârste, de orientare politică diferită, dar pe care le unește un scop comun – de a egala șansele dintre femei și bărbați, de a promova dimensiunea de gen și nu în ultimul rând de a analiza poziționarea actuală a femeii în funcțiile de conducere.
Invitați la eveniment au fost liderii Partidelor Politice din raion, reprezentanții APL, reprezentanți ai UW și FEE Moldova, reprezentantele organizațiilor de femei din societatea civilă, business și a Partidelor Politice active în raion.
În discursul său, domnul Tudor Golub, Președintele Raionului Orhei, care totodată a avut și funcția de a reprezenta poziția Partidului Democrat din Moldova, a ținut să menționeze că 90% din funcționarii publici a raionului Orhei îl constituie Doamne și Domnișoare. Dumnealui a remarcat că este satisfăcut de lucrul efectuat a reprezentantelor sexului frumos implicate în serviciul public. Tendința de a susține femeia în promovarea acesteia în cariera sa politică și profesională o duce pe larg și Partidul Democrat, aducând exemplu organizația de femei a PDM Orhei și faptul că astăzi Președintele Interimar a organizației orășenești a PDM Orhei este la fel o doamnă (managerul grădiniței ”Teremoc”, d-na Marina Cerneac).
În susținerea acestui frumos eveniment a fost și Consilierul Raional, dar și orășenesc, Președintele PCRM Orhei, domnul Oleg Vasilcan.
Evenimentul a fost organizat de către Clubul Politic al Femeilor 50/50, cu susținerea Programului ”Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitatea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.