Republica Moldova – 26 Ani de INDEPENDENȚĂ marcați la Orhei

Comentariile sunt închise pentru Republica Moldova – 26 Ani de INDEPENDENȚĂ marcați la Orhei 1402

De 27 august ne reîntoarcem în timp prin  readuceri  aminte  de ziua, când Republica Moldova și-a redobândit INDEPENDENȚA. Cu acest prilej, la primele ore ale zilei, oficialii orheieni au depus florile recunoștinței la Monumentul Eroilor căzuți la datorie pentru Patrie și Neam în războiul crâncen de pe Nistru.

Sărbătoarea dedicată celor 26 ani de Independență a Republicii Moldova a reunit orheienii într-un alai solemn, condus de parada artiștilor spre Monumentul lui Vasile Lupu, unde oficialii au dedicat  mesaje de felicitare.

Serghei Caraman, secretarul Consiliului Raional Orhei, a avut importanta misiune de a felicita pe cei prezenți, atât din partea sa personală cât și din partea președintelui Raionului Orhei, Tudor Golub. „Ziua Independenței este un bun prilej de a ne aminti de unde am început, cum am evoluat, ce-am obținut și ce nu ne-a reușit în acești 26 ani de Suveranitate. Fiecare din noi are puterea de a schimba spre bine Țara în care trăiește. Putem reuși doar prin Sinceritate, Dedicație și Muncă”.

Cu un mesaj de felicitare pentru cei prezenți  a  fost  prezent  orheianul  Pavel Ianeț, viceministrul Tineretului Sportului: „Astăzi putem spune ferm, că Republica Moldova este mai aproape de Valorile Ei, mai aproape de Uniunea Europeană. Din numele Guvernului Filip, adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine. Mulțumesc compatrioților mei care au făcut cunoscută Republica Moldova prin Curaj, prin Hărnicie și prin Muncă. Îmi doresc, ca tinerii noștri să rămână acasă și doar împreună vom reuși. La Mulți Ani Moldovă,  la  Mulţi  Ani Orhei”.

 Sărbătoarea a continuat cu un program de zile mari organizat de administrația Primăriei municipiului Orhei.