Prutul este doar un râu – nu hotar!

Comentariile sunt închise pentru Prutul este doar un râu – nu hotar! 130

Cele  22 de localităţi de pe ambele maluri ale Prutului, din Județul Suceava (RO) și Raionul Orhei (MD) şi-au dat mână cu mână din nou de Ziua Națională a Vinului, organizată de către Consiliul Raional Orhei. Astfel, delegația din Județul Suceava a întrunit 11 primari a celor 11 localități înfrățite cu localitățile din Raionul Orhei.

Această vizită a avut o dublă importanță, una festivă prin care au manifestat aprecierea valorilor culturale a Republicii Moldova și una oficial-lucrativă prin care au finalizat procedura de înfrățire a localităților din Raionul Orhei și a localităților din Județul Suceava.

În acest context, luni, 9 octombrie 2017, președintele Raionului Orhei, Tudor Golub, împreună cu primarul Municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, au semnat Înțelegerea de Cooperare și Înfrățire între Municipiul Fălticeni, Județul Suceava și Raionul Orhei din Republica Moldova cu avizele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, România.

Menționăm că, semnarea acordurilor de înfrățire sunt extrem de importante pentru dezvoltarea comunităţilor prin atragerea investiţiilor transfrontaliere, care vor fi deja atrase împreună!

După finalizarea procedurii oficiale, oaspeții din Județul Suceava au avut parte de o excursie în satul Brăviceni, la care au fost întâmpinați cu pâine și sare de către primarul, Vladimir Cociorvă și au vizitat Fabrica de brânzeturi „BraviLacta”.