Și-au primit Diplomele de absolvenți

Comentariile sunt închise pentru Și-au primit Diplomele de absolvenți 270

În cadrul unei festivități solemne, absolvenţii Colegiului de Medicină din Orhei, și-au primit astăzi, 29 iunie curent, Diplomele pentru succesele obținute pe parcursul a cinci ani de studii.

Cu mesaje de felicitare au fost alături de ei, Tudor Golub, președintele raionului Orhei, Vasile Costin, șeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Iurie Lupacescu, medicul șef al Centrului de Sănătate nr.1, dascăli și nu în ultimul rând părinții acestora.

În mesajul său domnul președinte a menționat „Este un moment încărcat de emoţii profunde, atât din partea absolvenţilor, cât şi a cadrelor didactice, a tuturor invitaţilor, în mod deosebit a părinţilor. Dragi absolvenţi, să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm şi trebuie să vă dea încredere deplină în puterile voastre. Aţi învăţat de la profesorii voştri atât de multe lucruri şi acum ştiţi încă unul, esenţial pentru reuşita în profesie, dar şi în viaţă: faptul că numai învăţând şi muncind se poate asigura desăvârşirea şi succesul.”

De asemenea, din partea Consiliului Raional Orhei au fost decernate Diplomele de Merit pentru cei mai buni absolvenți și profesorii care au contribuit în formarea acestora.