Investind în Sport – Investim în Viitor!

Comentariile sunt închise pentru Investind în Sport – Investim în Viitor! 41

Tinerii fotbaliştii din comuna Chiperceni, Orhei, vor avea de acum încolo un mini-teren de fotbal unde se vor pregăti pentru viitoarele campionate.

Stadionul modern a fost construit pe banii administrației locale în parteneriat cu Federația moldovenească de profil, iar valoarea investițiilor constituie circa 500 mii lei.

La ceremonia de inaugurare a au fost prezenți reprezentanții administrației publice centrale și locale, reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal și nu în ultimul rând tinerii sportive alături de părinți.

Terenul, făcut după toate standardele, a fost acoperit cu gazon sintetic, aşa că tinerii se vor putea antrena indiferent de condițiile meteo. Noua atracție le-a fost pe plac celor mici.

Menționăm că, de asemenea terenuri se bucură și tinerii din localitățile Seliște, Clișova și Susleni.