În vizorul președintelui – satul Podgoreni

Comentariile sunt închise pentru În vizorul președintelui – satul Podgoreni 47

Tudor Golub, Președintele Raionului Orhei și-a propus să meargă în fiecare sat/comună cu scopul de a inspecta la fața locului situațiile descrise de către primari, funcționari, dar și cetățeni prin petiții sau alt gen de adresări.

Astăzi, 10 iulie 2018, domnul Președinte însoțit de vicepreședintele raionului responsabil de problemele sociale, domnul Iurie Siloci, a vizitat instituțiile publice din satul Podgoreni. Programul a inclus vizita Bibliotecii Publice, Grădinița din localitate, Căminul de Cultură și nu în ultimul rând starea drumurilor locale.

Este de menționat că, prin intermediul Programului 50+50, finanțat de Consiliul Raional Orhei și Primăria locală, BP Podgoreni a achiziționat noi volume de cărți în valoare de 8 mii lei, iar pentru ansamblurile folclorice vor fi confecționate costume naționale în valoare de 10 mii lei.

Un alt obiectiv important în modernizarea localităților din raion îl constituie starea drumurilor locale. Astfel, Consiliului Raional Orhei a alocat 250 mii lei pentru reparația drumurilor locale din satul Podgoreni, iar prin intermediul Programului „Drumuri bune pentru Moldova” va fi asfaltat 1 km de drum.