Omagiu adus eroismului militar

Comentariile sunt închise pentru Omagiu adus eroismului militar 52

Anul acesta, la data de 15 februarie, se va marca cea de-a 30-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu acest prilej, oficialii autorităților locale, foști participanți la războiul din Afganistan, funcționari publici, elevi, profesori, dar și cetățeni de rând au depus florile recunoștinței la monumentul celor căzuți.
E de menţionat faptul că la operaţiunile militare desfăşurate pe teritoriul Afganistanului au participat peste 12.500 de ostaşi moldoveni, dintre care 325 au fost din Raionul Orhei. Vicepreședintele raionului, Sergiu Pîslaru, prezent la eveniment, a declarat că „ziua de 15 februarie reprezintă un tribut de recunoştinţă şi un omagiu adus eroismului militar, avem datoria să-i cinstim după toată cuviinţa şi să ne rugăm creştineşte pentru odihna sufletelor lor”.