Aprecierile bine meritate nu se lasă așteptate

Comentariile sunt închise pentru Aprecierile bine meritate nu se lasă așteptate 17

Astăzi, 05 iunie 2019, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a concursului raional „Cel mai bun membru de sindicat al anului de învățământ 2018 – 2019”. Evenimentul organizat de Consiliul Raional Orhei al Federației Sindicale a Educației și Științei, a întrunit circa 200 de reprezentanți din instituțiile de învățământ din Raionul Orhei.
Prezent la eveniment, dl Ion Frunze, președintele Raionului Orhei, a apreciat munca depusă de pedagogi și a Federației Sindicale, care este în măsura posibilităților aproape de nevoile și problemele specialiștilor din domeniu.

De asemenea, dl președinte a participat la decernarea de Diplome și Mențiuni pentru cei mai buni sindicaliști ai anului de învățământ, împreună cu dl Ghenadie Donos, Președintele Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei, dl Simion Boțan, Președintele Consiliului Raional Orhei al FSEȘ, dna Silvia Mustovici, Șefa Direcției Generale Educație, Vasile Costin, Șeful Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat și alți oaspeți oficiali ai evenimentului.