• Omagiu adus eroismului militar

    Anul acesta, la data de 15 februarie, se va marca cea de-a 30-a aniversare de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu acest prilej, oficialii autorităților locale, foști participanți la războiul din Afganistan, funcționari publici, elevi, profesori, dar și cetățeni de rând au depus florile recunoștinței la monumentul celor căzuți. E de menţionat faptul că…

  • Felicitări stimați colegi

    În această importantă zi, am deosebita plăcere să-i onorez pe cei, care acceptă responsabilităţile în serviciul cetățeanului şi care contribuie cu excelenţă şi inovaţie la reușita instituţiilor serviciului public. Abilitatea de conducere, capacităţile şi inovaţiile în asigurarea serviciilor vitale, integritatea, participarea cetăţenilor, respectul pentru diversitate şi egalitate de gen, precum şi managementul eficient al cunoştinţelor…

  • Voinicei de „mititei”!

    Grădinița „Voinicel” din satul Bolohani, raionul Orhei, are din nou o grupă-creșă destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 1,5-3 ani. Evenimentul de re-deschidere a grupei a fost oficializat de către doamna Valentina Stratan, Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Iurie Siloci, vicepreședintele raionului Orhei, Lilian Cotruță, primarul localității, dar și Tudor Golub – Președintele Raionului…

  • Biblioteca mai atractivă pentru cei mici!

    Biblioteca este locul care ne păstrează amintirile, ne delectează sufletele și ne farmecă cu mulțimea de tezaure ce așteaptă fără răgaz răsfoite. Un loc foarte important pentru copii care a devenit remediu pentru minte, iar cărțile – remediu pentru suflet este și biblioteca pentru copii ”Ion Creangă”, m. Orhei, condusă cu mare măiestrie de Dna…

  • Activități cotidiente

    La primele ore ale zilei vicepreședintele raionului Orhei, dl Iurie Siloci a convocat șefii de subdiviziuni din cadrul Consiliului Raional Orhei în ședință operativă. Unul din subiectele prioritare pentru ordinea de zi a  constituit transportarea elevilor la școlile de circumscripție și stabilirea itinerariilor pentru perioada rece. Potrivit șefului Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri, agentul…

  • Casa Teritorială de Asigurări Sociale Orhei

    Adresa: or.Orhei, str. Vasile Lupu, 113 Pagina web: http://www.cnas.md/ Telefon de contact: 0235 22548; 0235 23260; 0235 33139 Program de lucru: Luni-Vineri  8.00-17.00 Sâmbătă, Duminică – zile de odihnă Obiectivele de bază, scopul şi serviciile prestate: Înregistrarea şi ţinerea evidenţei în calitate de plătitori de contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii la Bugetul Asigurărilor Sociale de  Stat (BASS) a tuturor agenţilor…

    Read more
  • Centrul de Poştă Orhei, Filiala Î.S. “Poşta Moldovei”

    Adresa: or.Orhei, str. V. Mahu,  129 Pagina web: http://www.posta.md/ Telefon de contact: 0235 22375; 0235 22810. E-mail: orhei@posta.md Obiectivele  de  bază: prestarea, administrarea şi dezvoltarea serviciilor poştale de pe teritoriul raionului Orhei conform reglementărilor legale şi în limitele competenţei atribuite prin statutul Î.S.”Posta Moldovei”. Proceduri de activitate: Trimiteri poştale interne; Trimiteri poştale internaţionale; Poşta rapidă  EMS  Moldova; Încasări  plăţi pentru servicii…

    Read more
  • Agenţia pentru Ocuparea Forţei de muncă a raionului Orhei

    Adresa: or.Orhei, str. str.Vasile Lupu, 36 Pagina web: http://www.anofm.md/; http://www.angajat.md/ Telefon de contact: 0235  21490; 0235 22407; 0235 20912. E-mail: aofm.orhei@anofm.md Program de lucru:  Luni – Vineri: 8.00 – 17.00 Pauza de prânz: 12.00 – 13.00 Zile de audienţa:  Luni, Joi: 8.00 – 12.00 Obiectivele de bază: Asigură şi coordonează la nivel teritorial aplicarea unitară a măsurilor active şi pasive în domeniul…

    Read more
  • Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură,Serviciul Teritorial Orhei

    Adresa:  bd. M. Eminescu, 2, or. Orhei bir. 23, 25 Tel:   0235 33291 Pagină web: http://aipa.gov.md/ Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură creată prin Hotărîrea Guvernului nr. 60 din 4 februarie 2010, este un organ administrativ, subordonat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare,  responsabil de gestionarea resurselor financiare destinate pentru susţinerea producătorilor agricoli, monitorizarea repartizării acestora şi…

    Read more
  • Centrul Militar Teritorial Orhei

    Adresa: or.Orhei, str.Vasile Lupu, 173 Pagina web: http://www.army.md/ Telefon de contact: 0235 22323; 0235 22890; 0235 25710. Program de lucru: Luni -Vineri, 8.00-17.00 Pauza  12.00-13.00 Duminică şi Luni – zile de odihnă Audienţa cetăţenilor, militarilor şi membrilor familiilor cu probleme personale: comandantul centrului militar: zilnic de la 13.00 pînă la 16.00. locţiitorul comandantului centrului militar: zilnic de la 08.00 pînă…

    Read more
  • Centrul de Sănătate Publică raional Orhei

    Adresa: str. C. Negruzzi, 78, or. Orhei, MD 3502. Tel./fax: 0 235 25333 E-mail: csporhei@mednet.md; info@csporhei.md Pagina web: www.csporhei.md Program de activitate: Luni-Vineri 8.00 – 17.00 Audienţa cetăţenilor: Medic-şef: Luni 14.00 – 17.00 Medic-şef adjunct: Marţi 14.00 – 17.00 Conducere: Guștiuc Vasile – medic-şef al CSP Orhei, medic-şef sanitar de stat al raionului Orhei Dodu Valeriu – medic-şef adjunct, medic-şef adjunct…

    Read more
  • Secţia Evidenţă şi Documentare a Populaţiei

    Adresa: or. Orhei, bd. M. Eminescu, 10 Pagina web: http://www.registru.md/ Telefoane de contact: 0235 32 3 73; 0235 20812; 0235 23982. Program de lucru: Marţi – Sâmbătă de la 8.00 – 17.00 fără pauză de prânz Duminică, Luni – zile de odihnă Servicii: Perfectarea buletinului de identitate Perfectarea paşaportului cetăţeanului RM Eliberarea actului de identitate provizoriu (Formularul F9) Înregistrarea…

    Read more
  • Secţia de Examinare şi Evidenţă a Transportului

    Subdiviziune teritorială a Departamentul identificare şi înmatriculare a mijloacelor de transport şi Calificarea Conducătorilor Auto Adresa: or. Orhei, str. Unirii, 51 Pagina web: http://www.registru.md/ Telefon de contact: 0235 23705; 0235 32965. Program de lucru: Marți-Sâmbătă, 8:00-17:00; Pauza: 12:00-13:00

    Read more
  • Direcţia pentru statistică a raionului Orhei

    Adresa: or.Orhei, str. V. Lupu, 153 Pagina web: http://www.statistica.md/ Telefon de contact: 0235 21300; 0235  31055; 0235  31057. E-mail: orhei@statistica.md În activităţile sa Direcţia pentru statistică a raionului Orhei este persoană juridică, dispune de ştampila cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa şi a Biroului Naţional de Statistică, de conturi trezoriale. Direcţia se subordonează nemijlocit Biroului, coordonîndu-şi…

    Read more
  • Direcția Situații Exepționale Orhei

    Adresa: or.Orhei, str. Eliberării, 172 „A” Pagina web: http://www.dse.md/ Telefon de contact: 0235 24303,0235  20487. E-mail: dseorhei@mail.ru Obiective de bază: organizarea şi executarea măsurilor de protecţie civilă şi apărare împotriva  incendiilor în corespundere cu legislaţia în vigoare. Sarcinile: Conducerea nemijlocită a sistemului teritorial al protecţiei civile; Exercitarea supravegherii de stat în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor, organizarea…

    Read more