Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei a decis!

Astăzi, 21 ianuarie 2022, s-a desfășurat ședința Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei.

În cadrul ședinței, a fost examinată Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică și au fost ascultate rapoartele specialiștilor din cadrul Centrului de Sănătate Publică Orhei, a Spitalului Raional și a reprezentanților Centrelor Medicilor de Familie și ai Direcției Generale Educație.
Astfel, membrii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei au decis să vină cu unele modificări ajustate la situația epidemiologică din raza raionului Orhei prin care, spre deosebire de Comisia de la nivel național au permis desfășurarea a mai multor activități, inclusiv a instituțiilor de învățământ general și a instituțiilor extrașcolare cu prezența fizică a elevilor, conform pct.6 al Deciziei nr.13.1 din 17.04.2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Orhei (în instituțiile de învățământ în care se constată cel puțin un caz de infectare cu COVID – 19, clasele respective, la atestarea Centrului de Sănătate Publică Orhei (șef dl.I.Bolboceanu) vor fi închise pe o perioadă de carantină de 14 zile cu trecere la învățare online). De asemenea este permisă desfășurarea Întrunirile ştiinţifice, conferinţelor, seminarelor, reuniunilor sau altor evenimente profesionale similare cu prezenţă fizică, respectând toate normele anti COVID în vigoare.
În același context, Comisia a permis următoarele tipuri de activităţi: organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese de pomenire, mese festive); activitatea zonelor de agrement și parcurilor de distracție, întrunirile publice cu respectarea tuturor normelor anti COVID în vigoare.
Hotârârea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei din 21 ianuarie curent este publicată pe pagina oficială a Consiliului Raional Orhei, unde fiecare poate să facă cunoștință cu noile măsuri temporare menite de a opri răspândirea COVID-19 și a tulpinilor modificate ale acestuia.
Potrivit Președintelui Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, în cazul agravării situației epidemiologice, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei va fi convocată în regim de urgență pentru a veni cu noi propuneri de măsuri menite să oprească răspândirea virusului, iar în cazul în care riscurile de infectare vor diminua, Comisia va revedea restricțiile impuse cu propunerea de a renunța treptat la acestea.
Documete atașate
Distribuie