O nouă promisiune îndeplinită de echipa Partidului „ȘOR”, din raionul Orhei. Comuna Biești a fost complet iluminată

O nouă promisiune îndeplinită de către echipa Partidului „ȘOR”, din raionul Orhei. Comuna Biești, din care face parte satul-reședință cu același nume, precum și localitățile Cihoreni și Slobozia-Hodorogea, a fost complet iluminată. Aproximativ 3 000 de locuitori ai comunei se bucură de lumină pe străzi, după ani buni de așteptare.

„Îi suntem recunoscător Partidului „ȘOR” pentru lumina pe care ne-a adus-o în satele noastre. Suntem foarte bucuroși că străzile nu vor mai fi în beznă, cum a fost până nu demult. Sperăm să realizăm și alte proiecte frumoase pentru satele noastre. Acum mergem pe străzi fără frică și cu încredere că vom ajunge acasă cu bine”, a menționat o locuitoare a satului Cihoreni.

„Am așteptat demult să avem lumină pe străzi. Ne temeam să mergem pe drum, când se lăsa întunericul. Acum e bine”, a spus o locuitoare a comunei Biești.

Primarul comunei Biești, Grigore Svecla, a declarat că lucrările privind montarea sistemului de iluminat public au durat câteva luni, dar a meritat orice efort.

„A fost instalat cablu nou, pe o distanță de 27, 5 kilometri, au fost montați peste 40 de piloni noi și peste 700 de corpuri de iluminat de tip led, care vor permite economisirea energiei electrice”, a afirmat primarul comunei Biești.  

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat că proiectul privind iluminarea comunei Biești a costat 2,5 milioane de lei. De asemenea, Țurcanu a spus că raionul Orhei va fi transformat într-un mare șantier.

„Locuitorii raionului Orhei și ai întregii țări așteaptă de la conducătorii pe care i-au ales, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, să-și facă treaba, să-și suflece mânicile, să intre în glod, acolo unde trăiește 90 la sută din populația țării, și să răspundă așteptărilor oamenilor. Să pornim de la iluminatul stradal, terenuri de joacă, drumuri reparate și alte proiecte benefice pentru oameni. Important e să fim uniți, solidari și să înțelegem că tot ce se face este pentru dezvoltarea țării”, a menționat Dinu Țurcanu. 

La ceremonia de inaugurare a iluminatului public a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Potrivit lui Tauber, proiectul privind iluminarea comunei Biești vine să confirme faptul că Ilan Șor își respectă promisiunea potrivit căreia Partidul „ȘOR” va continua să dezvolte localitățile administrate de primarii formațiunii. 

„Calea pe care am început-o în 2015 nu a fost și nici nu va fi ușoară. Știți foarte bine în ce stare a fost moștenirea pe care am primit-o. Dar iată că, treptat, reușim să implementăm proiecte mărețe atât în comuna dumneavoastră, cât și în alte localități, datorită lui Ilan Șor, inițiatorul tuturor proiectelor de infrastructură din raionul Orhei. Dacă am ajuns în anul 2021 și nu avem lumină, drumuri, apă, grădinițe, puncte medicale, asta înseamnă că nu trăim, ci supraviețuim. Am demonstrat tuturor că putem construi Europa acasă, ne-a reușit asta în orașul și raionul Orhei și, împreună, putem face mai multe. Orice ar fi, mergem înainte”, a declarat deputatul Marina Tauber. 

Într-un mesaj video, președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, i-a felicitat pe locuitorii comunei Biești cu ocazia faptului că a ajuns lumina și pe străzile lor și le-a mulțumit pentru încrederea acordată.

„Mă bucur să văd mulțumirea și bucuria în ochii locuitorilor Biești și că, împreună cu echipa mea, am reușit să contribuim la confortul și siguranța oamenilor. În același timp, regret că mai sunt localități în țară, care se află în beznă. Satele și orașele noastre demult trebuia să se îndrepte spre normalitate, iar oamenii să aibă condiții decente de trai. O localitate iluminată, cu grădiniță și școală dotată cu cele necesare, un punct medical în care să te tratezi atunci când te îmbolnăvești înseamnă nu doar siguranță și confort, ci și bunăstare și perspectivă de viitor. Așa cum am promis, împreună cu echipa mea, vom face tot posibilul ca dumneavoastră să fiți bine, iar localitatea să prospere. Partidul „ȘOR” face ce știe cel mai bine – să lucreze pentru oameni, în pofida piedicilor care ni se pun”,  a declarat Ilan Șor.

În 2020, Partidul „ȘOR” s-a angajat să realizeze peste o sută de proiecte de iluminat stradal în satele din țară. Multe dintre localitățile din raionul Orhei au fost deja iluminate. În paralel, formațiunea a derulat și alte câteva proiecte de infrastructură în peste o sută de sate.

Imagini Foto
Distribuie