Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost uciși peste 6 milioane de evrei de către regimul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Anume în această zi, 27 ianuarie 1945, trupele sovietice au eliberat cel mai mare lagăr nazist de exterminare situat în Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia).

Nici locuitorii raionului Orhei nu uită ororile celui de-al doilea război Mondial. Inclusiv Holocaustul este o lecție dureroasă pentru întreaga omenire, care nu trebuie uitată niciodată. Din cei peste șase milioane de evrei exterminați, dintre care peste 1,5 milioane de copii, au fost și pământenii noștri - născuți în orașul și raionul/județul Orhei.

Comemorarea victimelor Holocaustului s-a desfășurat în prezența mai multor orheieni atât pe aleea monumentelor din inima orașului, unde anul trecut a fost un complex memorial dedicat acestor file negre din istoria poporului evreiesc, cât și la monumentul amplasat pe teritoriul cimitirului evreiesc din Orhei.

În ambele părți, cu depuneri de flori și păstrarea unui minut de reculegere, a fost prezentă conducerea raionului și municipiului Orhei în frunte cu președintele raionului, Dinu Țurcanu, primarul municipiului, Pavel Verejanu și doamna Reghina Apostolova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Politic „ȘOR”.   

În discursurile sale, oficialii au judecat dur acțiunile din trecut care au fost generate de rasism și îndreptate împotriva umanității. În fiecare discurs vociferat la Monumentul Victimelor Holocaustului a răsunat îndemnul către generația noastră și către generațiile următoare să păstreze în amintire acele clipe groaznice pentru a evita repetarea lor, iar Rabinul comunității evreiești care tot are rădăcini în raionul Orhei pe linia bunicii sale a îndemânat toți evreii și reprezentanții altor popoare să-l Slăvească pe Dumnezeu că doar El ne poate tămădui inimile și ne feri de relele pământești.

Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa pe toți cei care au avut de suferit în urma celui de-al doilea război mondial și care încă până în zilele noastre cad jertfe rasismului sau altor forme de discriminare.

 

Imagini Foto
Distribuie