516 ani de la trecerea în eternitate a Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt
Astăzi se împlinesc 516 ani de la trecerea în eternitate a Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Datorită calităților impecabile de diplomat, om de stat și conducător militar, în cei 47 de ani ai domniei sale, Moldova își atinge apogeul dezvoltării, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Dezvoltarea economică a ținutului nostru în mare măsură tot se datorează ordinului dat de către Ștefan cel Mare, potrivit căruia, către anul 1470 a fost renovată cea mai veche cetate tătărească de piatră de la Orheiul Vechi, de lângă satul Trebujeni.
Numele satului Trebujeni, conform istoricului C. Rezachevici, amintește că pe aici trecea un drum comercial protejat de oastea lui Ștefan cel Mare și Sfânt pe care mergeau negustorii de peste mare de la Trapezon (Trapezunt) spre Iași.
Pe parcursul domniei sale, Ștefan cel Mare a dus peste 40 de războaie sau bătălii. Marea lor majoritate au fost victorioase, iar una din cele mai remarcabile a fost Bătălia de la Vaslui, supranumită Bătălia de la Podul Înalt.
Această bătălie este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei armate creștine, iar Papa de la Roma în urma acestei bătălii l-a supranumit „Principele Creștinității”.
Faptele demne unui bun creștin, printre care și ctitoria mai multor biserici și mănăstiri, au dus la canonizarea domnitorului în anul 1992, la data de 20 iunie – fiind înscris în sinaxar (cărțile de cult) cu numele „Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” și este sărbătorit anual în ziua trecerii sale în lumea celor drepți, la data de 2 iulie.
Un omagiu Domnitorului a fost adus astăzi și în raionul Orhei.
Zeci de orheieni, inclusiv funcționari publici, alături de vicepreședinții raionului Orhei, d-na Tatiana Platon și dl Victor Perțu, au participat la un eveniment artistic organizat de către secția Cultură din cadrul Consiliului Raional Orhei.
La cei 516 ani de la trecerea în eternitate a marelui Domnitor, în scuarul Consiliului Raional Orhei s-au recitat cântece și poezii, au fost date citirii unele repere istorice, iar Biblioteca Publică „Alexandru Donici” a prezentat o expoziție de carte cu genericul „Viteazul și Mărețul Voievod”.