Personalități din Orhei

Tudor (Dorel) Țărnă

Tudor (Dorel) Țărnă, directorul Teatrului de Revistă „Ginta Latină” s-a născut la 22 februarie 1947 în satul Ghetlova, Orhei.  Și-a făcut studiile la Școala Pedagogică din Orhei (1961-1965); Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău, facultatea actorie și regie (1969-1973).

Până a veni în fruntea Teatrului de Revistă „Ginta Latina”, Tudor Țărnă a acumulat o experință mare de viață în domeniul pedagogico-artistic. A fost învățător la Școala-internat din Orhei, apoi director al Palatului de Cultură din acest oraș. Avea vocația scenei și firesc era să ajungă în teatru. Ceea ce s-a și întâmplat. În anii 1974-1979 a jucat pe scena Teatrului Academic „A.S. Pușkin” (actualul Teatru Național „Mihai Eminescu”) mai multe roluri atât din dramaturgia clasică, cât și contemporană. Amintim doar câteva: Florindo din „Slugă la doi stăpâni” de C. Goldoni, Bubnov din „Azilul de noapte” de M. Gorki, Soldatul din „Zborul” de V. Kin, Duță din „Președintele” și Gore din „Cântec de leagăn pentru bunici” ambele de D. Matcovschi ș.a. Tot în acest teatru a activat și ca director adjunct. Anii `90 ai secolului trecut au fost ani de cotitură pentru arta teatrală din Republica Moldova. Nu doar schimbări de ordin estetic s-au înregistrat, ci au luat naștere noi teatre, unul din ele fiind Teatrul de Revistă „Ginta Latină”, inițial gândit ca un Teatru de operetă de către actorul și regizorul Sandri Ion Șcurea (în memoria sa există o sală care-i poartă numele), apoi definitivat ca gen de teatru de revistă de către Tudor Țărnă, care i-a dat formă și culoare prin șirul de spectacole montate, prin trupa pe care a format-o și prin faptul că o perioadă îndelungată se află la cârma acestei prestigioase instituții.

Tudor Țărnă a scris mai multe piese în genul teatrului de revistă, idee absolut nouă pentru teatrul basarabean, căruia i-a dat strălucire și farmec, a compus texte pentru spectacole, puse inspirat pe note de compozitorul Liviu Știrbu, dar și texte pentru cântece care au devenit foarte populare, cum ar fi: „Credință”, „Mănăstirea Căpriana”, „Dacii”, „Apără-ne, Doamne” și multe altele, interpretate de Iurie Sadovnic, Anastasia Lazariuc, Ricu Vodă, Olga Ciolacu, Nelly Ciobanu ș.a. În istoria acestui teatru, dar și în istoria culturii noastre teatrale au intrat spectacolele „Cherchez la femme” (după Ion Creangă), „Un abecedar bizar” (după G. Țărnea), „Căderea zeilor” (după Moliere), „Poveste de iarnă”, „Eternul fir de iarbă” (după G. Vieru), „Între Bâc și Mississippi”, montate nu doar de Tudor Țărnă, ci și de alți regizori.

O temă aparte în creația regizorului este imaginea orașului Chișinău, reflectată în cele mai diverse aspecte tematice (textele îi aparțin). E vorba, în primul rând de „Grădina „Ștefan cel Mare”, „Carambol”, „Păcală & Company”, „Generația G. L.”, „Gentilomii vagabonzi” și, desigur, „Ultimul tramvai”, acesta fiind un spectacol aparte în repertoriul teatrului: un omagiu adus oamenilor de cultură care au avut de suferit de pe urma regimului totalitar comunist.

Veronica Mihai

Veronica MIHAI, cântăreaţă de muzică populară. S-a născut la 17 iulie 1945 , comuna Voroteţ, rl. Orhei. A urmat Şcoala primară din satul natal, apoi se înscrie la Şcoala profesională-tehnică nr. 3 din Chişinău, după care îşi continuă studiile la Şcoala medie de muzică Ştefan Neaga (1966-1971). Studiază cu Irina A. Kalionova (dirijat de cor). Paralel cu studiile frecventează şi repetiţiile Orchestrei de muzică populară Veselia, fiind solista acestei formaţii. În perioada studiilor îşi manifestă pasiunea pentru cântecul popular. A urmat studiile la Institutul de Arte G. Musicescu din Chişinău (1980-1985) cu Gheorghe V. Stepanov (dirijat de cor). Cântă în orchestra de muzică populară a trustului Kişinevstroi (1963-1967). Este regizor secund la Televiziunea din Chişinău (1968-1970); solistă a Orchestrei de muzică populară Folclor a Radioteleviziunii din Chişinău (1970-1995). A debutat în muzica populară profesionistă cu un repertoriu voroteţean. Majoritatea cântecelor populare interpretate de V. Mihai sunt auzite de la rapsozii din ţinutul codrilor orheieni şi mai cu seamă de la consătenii din Voroteţ. Multe din ele le-a auzit de la părinţi, înregistrându-le cu Orchestra de Folclor, în care a crescutşi s-a afirmat ca interpretă: Aşa-i viaţa omului, Bade şi iar bade, Dă-mi bărbate cheile, Măi bădiţă, Păvălaş, Tu lăută zii din strună, Mă-ntreabă o floricea, ş.a.Repertoriul interpretei include : doine, balade, melodii lirice de dor şi dragoste, strigături, romanţe, cântece de petrecere. Piesele Jocul mare, Cântecul miresei constituie realizările de vârf ale cântăreţei.

A înregistrat la Radio Chişinău peste 80 de melodii: La prispa casei, Câte doruri sunt pe lume, Mi-a dat mama guriţă, Măritat mi-a trebuit, Cum ne-am mai iubit, Satul meu întinerit, Bădişor, scrisoarea ta, Cântă păsările-n fag, Satule frumos din vale, Ştefan-Vodă, Colo-n vale la izvor, Mândruliţă cu brăţări, Rămâi cu bine sat natal, Cine nu-i de veselie, ş.a.

Discografie: Iarba dorului, (S 04667);  Tinereţe floare dulce, (S 30 29521 001);  Rămâi satule cu bine, (S 30 04669 000).

Filmografie: Tablouri muzicale (Telefilm-Chişinău, 1970); Cântecele mele (telefilm-Chişinău, 1983), Mândru-i omul şi-i stă bine (Telefilm-Chişinău, 1991). Întreprinde turnee prin ţară şi peste hotare. Laureată a Festivalului de creaţie populară (Moscova, 1967); diplomată a Festivalului Toamna de Aur (Taşkent, 1982).

Veronica Garștea

Veronica Garștea s-a născut pe 9 martie 1927, în satul Hulboaca, Județul Orhei.

În 1948 a intrat la studii la școala muzicală din Chișinău (astăzi Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”). L-a absolvit cu eminență și a fost admisă fără examene la Conservatorul din Chișinău (azi Academia de Muzăcă, Teatru și Arte Plastice). După absolvirea conservatorului, a făcut stagiul timp de un an la Moscova, sub conducerea lui Aleksandr Vasilievici Sveșnikov.

În 1957 s-a întors în Moldova împreună cu Vlademir Minim, care a devenit conducătorul Capelei Corale „Doina”, a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Din anul 1957 ea activează în calitate de conducător de cor, iar din 1963  (după plecarea lui V.N. Minin) este condcător artistic și dirijor principal al capelei, unde a activat timp de peste 50 de ani.

Împreună cu capela a mers în turnee prin orașele Uniunii Sovietice și peste hotare: în Franța, Italia, Spania, Cehoslovacia, Israel ș.a.

Ulterior a activat și ca profesor la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu” din Chișinău (azi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). Printre studenții săi se numără și artistul emerit al Republicii Moldova, Anatolie Jar, actualul dirijor al Capelei Corale „Doina”.

Veronica Garștea a murit pe 16 iulie 2012, în Chișinău, la vârsta de 84 de ani, în urma unui atac de cord. A fost înmormântată la Cimitirul Central din Chișinău (Cimitirul Armenesc).

Lilia Amarfii

Lilia Amarfii s-a născut pe 8 noiembrie 1949 în or. Orhei, la vârsta de 6 ani a pășit în lumea muzicii, fiind deja elevă la Școala de Muzică pentru Copii din orașul Orhei.  Mai târziu, își continuă activitatea muzicală în  Ansamblul de Muzică și Dans  „Codru”, cond. Vasile Asauleac. Având-o pe Lilia Amarfii ca solistă a ansamblului, colectivul evoluează cu succes la variate Festivaluri și Concursuri Naționale și Internaționale, întorcându-se acasă cu cele mai înalte distincții și premii.

În anul 1967 pleacă în Federația Rusă unde absolvește cu mențiune Institutul Unional de Artă Teatrală din Moscova.

Începând cu anul  1972 devine  solistă la Teatrul de operetă din Moscova, pe scena căruia debutează în rolul principal din opereta „Voievodul ţiganilor” de J. Strauss.

A avut turnee în SUA, Cehia, Germania, Italia, Israil, Ungaria, Franța etc. Pe parcursul vieții a primit înalte distincții ale Federației Ruse: artistă emerită (1983), artistă a poporului (1998), Ordinul prieteniei popoarelor (2003), Ordinul de onoare (2010).

Lilia Amarfii a decedat în anul 2010 la Moscova, însă a rămas o oglindire vie a succesului și a creației, reprezentând mândria plaiului orheian,  fiind numită și „fiica orașului Orhei”.

Luând în considerație Demersurile parvenite și anexate, în scopul eternizării memoriei renumitei cântărețe de operă Lilia Amarfii, s-a decis în temeiul Deciziei Consiliului raional Orhei Nr. 5/8 din 14 decembrie 2017 instalarea plăcii comemorative  pe fațada Centrului raional de Cultură „A. Suruceanu”, m. Orhei.

Vladimir Curbet

Vladimir Curbet este maestru de balet moldovean. S-a născut la 5 decembrie 1930 în satul Susleni, Orhei. Artist al poporului din URSS din 1981. A absolvit şcoala de muzică “Ştefan Neaga” din Chişinău în 1966. Vladimir Curbet a fost educat într-o ambianţă favorabilă dezvoltării ascendente a vocaţiei artistice, căci tatăl său, Cosma Curbet, a fost trompetist şi conducător al unui taraf de lăutari. De mic copil Vladimir Curbet a trecut cu succes şcoala cîntecului şi dansului popular. În anii 1949-1953 a fost conducător artistic al formaţiei de dansatori amatori de la Casa raională de cultură Susleni, în 1953-1957 a condus colectivul de dansuri populare din s.Caragaş, Slobozia.

În 1957 Vladimir Curbet e numit pedagog-repetitor, iar în 1958 conducător artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului moldovenesc academic de Stat de dansuri populare “Joc”. Asimilîndu-şi organic arta muzicală şi coregrafică a oamenilor de la ţară, Vladimir Curbet montează dansuri populare moldovenești în care păstrează specificul naţional al mişcărilor şi maniera autohtonă a interpretării. O sîrbă şi o bătută montate la Susleni au fost remarcate de specialişti încă la festivalul republican al cîntecului şi dansului din 1949. Pentru montarea dansurilor “Jocul ferarilor” şi “Sîrba” pe scena din s. Caragaş i s-a conferit titlul de laureat (medalia de aur) al Festivalului VI mondial al tineretului şi studenţilor de la Moscova (1957).

Cu ansamblul “Joc” Vladimir Curbet a montat circa 50 de dansuri populare, adevărate spectacole de muzică, port şi dans popular, cu un nivel înalt interpretativ, atingînd o performanţă artistică fără de pereche în lume. Dintre acestea se remarcă “Jocul ferarilor”, “Brîul”, “Bătuta”, “Voiniceasca”, “Haiduceasca”, “Hora fetelor”, “Mărunţica”, “Crăiţele”, “Moldoveneasca”, “Ţărăneasca”, “Răzăşeasca”, “Hora mare”. Realizări remarcabile: “Căluşarii”, “Nunta moldovenească”, “Mărţişor”, suita “Bucuria”, “Suita din Bugeac”, “Suita din Carpaţi”, duetele “La izvor”, “La vie” ş.a. Sub conducerea lui Vladimir Curbet ansamblul “Joc” a obţinut un înalt nivel interpretativ, ceea ce i-a dat posibilitate să concerteze des peste hotare.

Vladimir Curbet acordă o atenţie constantă atît melodiei autentice, desenului original al mişcărilor, formei autohtone a fiecărui dans înregistrat la vatra horelor, cît şi costumului naţional potrivit dansului respectiv, strigăturilor ce-l însoţesc, îl dinamizează şi îl întregesc; principiul de bază al activităţii asupra tuturor aspectelor esenţiale ale dansului (faptul a fost remarcat de coregrafi cu renume din Moscova, Brazilia, Mexic, Australia, Portugalia, Franţa şi din alte ţări).

Vladimir Curbet a montat dansuri moldovenești în colective prestigioase din Bulgaria, România, Iugoslavia. A participat în calitate de membru al juriului la diferite festivaluri de artă în Bulgaria şi Germania.

A contribuit – în calitate de coregraf – la realizarea spectacolului “Păsările tinereţii noastre” după drama omonimă a lui Ion Druță (la Teatrul Mic din Moscova), filmelor “Măria sa Hora” şi “Poienile roşii” (“Moldova-film”), “Nuntă la Malinovca” (“Lenfilm”).

Vladimir Curbet s-a afirmat ca folclorist şi publicist: a înregistrat nenumărate melodii şi texte de cîntece populare moldovenești, a publicat un şir de articole, studii şi cărţi referitoare la specificul, originea, istoria şi maniera de interpretare a dansului moldovenesc popular, la necesitatea păstrării şi dezvoltării creatoare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare moldoveneşti. Este autor al cărţilor antologice, adevărate enciclopedii vii: „La vatra horelor”, „Promotori ai artei populare”, „Tot cu cîntecul mă mîngîi”, „Aşa-i jocul pe la noi” şi „La gura unei peşteri de comori”. Artistul Poporului al URSS a colectat peste 6000 cîntece şi melodii de joc populare, numeroase din ele aflîndu-și a doua viaţă în cele 9 cărţi ale sale

Două ordine Drapelul Roşu de Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.

Vladimir Curbet a prezentat cu ansamblul “Joc” circa 10 000 de spectacole în peste 70 de țări. Astăzi, “Joc”-ul este mai mult decît un fenomen cultural, așa cum Vladimir Curbet este mai mult decît un om fenomenal. Datorită maestrului, dansul popular a devenit o carte de vizită a Republicii Moldova în străinătate. Milioane de spectatori asociază dansul popular cu acest colectiv extraordinar și cu Vladimir Curbet. În cei 55 ani de activitate a instruit zeci de dansatori, 4 generații cărora le-a fost nu doar conducator artistic ci și părinte.

Fiind cel de-al 13-lea conducător este și cel mai bun, deoarece doar el a reușit să aducă “Joc”-ul în sufletele oamenilor și să le fure inimile.

S-a stins din viață pe 8 decembrie 2017.

Stela Popescu

Stela Popescu s-a născut în localitatea Slobozia Hodorogea, într-o familie de învățători modești. Mama ei, Valentina, era originară din satul Chiperceni, iar tatăl – Vasile Popescu – din Chiștelnița, județul Orhei.

În 1953, Stela Popescu a susținut examenul de admitere la facultate și a fost repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki”, la care a renunțat după un an și jumătate, când a intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel a continuat să susțină spectacole de teatru, potrivit site-ului www.teatrultanase.ro.

La sfârșitul facultății, în 1960, a debutat la Studioul ”Casandra”, în spectacolul de diplomă ”Nu-i întotdeauna praznic”, de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea. A fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde a ajuns să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până în 1969 a jucat la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, artista a părăsit Revista și s-a angajat la Teatrul de Comedie, ceea ce nu a împiedicat-o să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

A prezentat, alături de actorul Iurie Darie, prima ediție a Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, în 1968.

În paralel, a susținut și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969. Totodată, a jucat în celebrul serial “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie a jucat din 1969 până în 1993, unde a făcut parte din distribuția unor spectacole de succes, precum: ”Preșul”, ”Turnul de fildeș”, ”Mutter Courage”, ”Trei surori”, ”Pețitoarea”, ”Plicul”.

A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 a făcut un cuplul memorabil, pe scenă și la televiziune, cu actorul Ștefan Bănică.

În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde a lucrat până la sfârșitul vieții. Longevivul cuplu umoristic Stela — Arșinel, care a început colaborarea în 1979, a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, pe textele scenetelor semnate de Mihai Maximilian. Pe scena de la Revistă a realizat show-uri ca ”Aplauze, Aplauze”, ”Revista revistelor”, ”Omul care a văzut moartea”, ”Te aștept diseară pe Lipscani”, ”Nevestele vesele…la Boema”, ”Boema, slăbiciunea mea”, ”În grădina bucuriilor”, ”Constelația Boema”, ”Boema, bucuria mea”, ”Stela, stelele și Boema”, ”Buna seara, Boema”, “Mama Boema”. Stela Popescu a fost protagonista spectacolului ”Coana Chirița”, un musical după ”Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, pe muzica lui Al. Flechtenmacher, în regia lui Cristian Mihăilescu (Opera Comică pentru Copii).

În 1958, a debutat în cinematografie în pelicula “Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în peste 25 de filme, precum: “Pe malul stâng al Dunării albastre”, “În fiecare zi mi-e dor de tine”, ”Astă seară dansăm în familie”, ”Elixirul tinereții”, ”Nea Mărin Miliardar”, ”Galax, omul păpușă”, ”Secretul lui Nemesis”, ”Figuranții”, ”Maria și Mirabela în Tranzistoria”, ”A doua cădere a Constantinopolului”, ”Sexy Harem Ada-Kaleh”, ”Vara sentimentală”, ”Un petic de cer”, ”Zbor periculos”, ”Căruța cu mere”, ”Am o idee”, ”Ana și hoțul”, ”Grăbește-te încet”, ”Drumuri în cumpănă”, ”Tufa de Veneția”, ”Ultima noapte a singurătății”, ”Despre o anumită fericire”, ”Dimitrie Cantemir”, ”Pantoful Cenușăresei”, ”Vin cicliștii”, ”Faust XX”, ”Sărutul”, ”Omul de lângă tine”, precizează site-ul www.teatrultanase.ro.

A jucat în televiziune de la înființare, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile “O stea printre stele” și “Stela și Arșinel” care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.

A moderat emisiuni TV ca: ”Sare și piper” (Național TV), ”Pentru dumneavoastră, doamnă” (Realitatea TV). A jucat în serialele tv ”Războiul sexelor”, avându-l ca partener pe Alexandru Arșinel, ”Regina”, ”Iubire și onoare” și ”Aniela” difuzate de Acasă TV. În 2006, actrița a avut un rol în filmul de televiziune ”Cuscrele”, difuzat de postul Național TV.

Stela Popescu a fost implicată în acțiuni de binefacere, în cadrul Fundației ”StelaR”, deschisă alături de Alexandru Arșinel. Fundația ”StelaR” a organizat în fiecare an Gala Premiilor “Mihai Maximilian”, dedicate memoriei și amintirii unuia dintre cei mai prolifici autori de texte de revistă, care a fost soțul Stelei Popescu. A scris și o carte de bucate — ”În bucătărie cu Steluța”.

Stela Popescu și Alexandru Arșinel, cel mai iubit și admirat cuplu de actori a fost premiat la Gala 2008 ”Zece pentru România” (Locul II — Alexandru Arșinel și Locul III — Stela Popescu), sărbătorind în 2008, 30 de ani de carieră. Celor doi artiști atât de iubiți de public li s-au mai oferit Premiul Special ”Cei mai de încredere români 2008 — Stela Popescu și Alexandru Arșinel” și Premiul revistei ”Confidențial” 2009 (luna ianuarie) pentru Showbiz.

În luna mai 2009, actrița Stela Popescu a primit titlul de “regina comediei” din partea Centrului Cultural Israel-România din Tel Aviv, cu ocazia unui spectacol de excepție, musicalul ”O noapte furtunoasă”, prezentat în turneu în Israel de Opera Comică pentru Copii din București. Actrița a primit Premiul de excelență la Gala Comediei Românești festCo 2011 (17 iunie), desfășurată la Teatrul de Comedie.

După atâția ani carieră artistică încununată de succes, actrița mărturisea că avea mereu emoții înainte de a urca pe scenă.

”Am emoții, toți artiștii au emoții, e un fior, o undă care se transmite între artist și spectator. Impalpabilă, dar există. Să intri în scenă și să fii privit de 800 de ochi te impresionează. Plus că dacă ai ajuns la un anumit nivel nu poți să dezamăgești. De fiecare dată e un examen. Comedia e o farmacie, și dacă înainte de a pune virgula unde trebuie ți-e mintea în altă parte, a căzut poanta, s-a dus. Nu mai aplaudă nimeni. Ce ciudat… Foarte interesant! E o profesie foarte sofisticată, interesantă, nu e simplă. (…) Îmi pare bine când lumea își dă seama de valoarea acestei profesii, satisfacția noastră e că folosim oamenilor, e o meserie extraordinară”, spunea artista în interviul acordat AGERPRES în 2015.

La 14 decembrie 2011, Stela Popescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului pentru întreaga carieră.

Președinția României i-a conferit artistei Stela Popescu, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D — “Arta Spectacolului”, iar în 2016 i-a conferit Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler. În 2002 a obținut, alături de Alexandru Arșinel, premiul special pentru teatru de revistă al UNITER. Actrița a primit Premiul de Excelență, oferit de Uniunea Criticilor Muzicali și Forumul Muzical Român — revista Melos, în cadrul festivității de decernare a Premiilor criticii muzicale pe 2006. Actrița Stela Popescu a primit decorația Ordinul Nihil Sine Deo în septembrie 2013.

Actrița Stela Popescu a murit, la 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani.

Tamara Ciobanu

S-a născut la 22 noiembrie 1914 în satul Berezlogi, jud. Orhei, Moldova. Îi plăcea nespus de mult să cînte de mică, în special cîntece populare. Îşi face studiile la Liceul de fete „Principesa Dadiani” de la Chișinău, pe care-l absolveşte în anul 1932, după care merge la Şcoala de felceri (1936-1938). Pe parcursul anilor 1938-1940 studiază muzica la Conservatorul „Unirea”, ia şi lecţii de canto particulare. Iar în perioada anilor 1941-1944 îşi continuă studiile la Conservatorul „Leonid Sobinov” din Saratov, la Facultatea „Canto”.

Cariera artistică şi-o începe la Saratov în anii 1942-1944 în calitate de solistă a Radiodifuziunii, tot atunci cîntă ca soprană în corul maestrului M. Berezovschi. Din 1944 şi pînă în 1946 îşi va aprofunda studiile muzicale la Conservatorul de Stat din Moldova în clasa profesorului L. Babici.

Concomitent cu studiile, începînd cu anul 1945 şi pînă în anul 1951 cîntă la Studioul de Operă de la Chișinău, organizat de către compozitorul D. Gerşfeld pe lîngă Conservatorul de la Chișinău. La Chișinău debutează, de facto, pe scena teatrală de la Chișinău debutează în anul 1946 în rolul titular de Cio-Cio-San din opera „Madame Butterfly” de G. Puccini, care pe lîngă rolul Tatianei din opera „Evghenii Oneghin” de P. I. Ceaikovski au rămas a fi cele mai reuşite roluri ale cîntăreţei. Pe parcursul aceloraşi ani (1945-1951) a fost solistă a Radiodifuziunii din RSSM.

În anul 1947 participă la primul Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Praga, unde interpretează cîntecele, care devin cartea de vizită a Moldovei: „Doina”, „Mărioara”, „Leana”. Se întoarce de la festival cu titlul de laureată şi diploma de gradul I.

Între anii 1951–1973 a fost solistă a Orchestrei de muzică populară „Fluturașii”. A realizat numeroase turnee artistice internaționale. În Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Naţionale se păstrează multe înregistrări cu cîntece populare, realizate de artistă pe parcursul mai multor ani. De-a lungul carierei sale artistice a colaborat cu Serghei Lunchevici, Dumitru Fedov, Gheorghe Eșanu, Valeriu Poleacov etc.

Din anul 1972 a ocupat funcția de președinte a Societății Muzical-corale din R.S.S.M.

Activitatea pedagogică şi-o începe în anul 1973 în calitate de profesoară de canto la Institutul de Arte „G. Musicescu”, în anul 1976 devine conferenţiar universitar. Multe generaţii de cîntăreţi talentaţi a educat Tamara Ciobanu pînă în anul 1985.

A fost deputată a Sovietului Suprem de legislaţia a III-V-a.

A plecat în lumea celor drepţi la 23 octombrie 1990 şi a fost înmormîntată la Cimitirul Central din capitală.

În cinstea talentatei interprete au fost numite străzi în mai multe oraşe ale ţării la: Chișinău, Bălţi, Drochia, Călăraşi, Orhei, Făleşti. Pe casa din bd. Ştefan cel Mare 132, unde a locuit Tamara Ciobanu în ultimii ani ai vieţii a fost instalată o placă comemorativă. Din anul 1989 în memoria Tamarei Ciobanu a fost instituit ‒ Concursul Național al Interpreților Cîntecului Folcloric „Tamara Ciobanu”, care a devenit unul dintre cele mai prestigioase din ţară.

Titluri şi premii:

• 1949 ‒ titlul onorific Artistă Emerită a Republicii Moldova,
• 1950 ‒ Premiul de Stat al U.R.S.S,
• 1960 ‒ titlul onorific Artistă a Poporului din U.R.S.S