Paul Goma 

Conform decziei 5.16 Paul Goma este cetățean de onoare al Raionului Orhei.

Paul Goma (n. 2 octombrie 1935, Mana, Vatici, județul Orhei, Regatul României) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris.

Date personale
Născut	2 octombrie 1935  Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia, Regatul României
Naționalitate	Român
Cetățenie	România  Republica Moldova
Ocupație	scriitor
Limbi	limba română
Studii	Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”
Decedat	25 martie 2020
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1966 – 2020
Specie literară	roman, eseu, memorialistică
Operă de debut	1. 1966 – povestirea „Când tace toba” 2. 1971 – romanul „Ostinato”
Opere semnificative	„Ostinato”, „Ușa noastră cea de toate zilele”
Note
Premii	„Chevalier dans l’ordre des Arts et des Lettres”, 1986
Website	http://paulgoma.free.fr

Biografie

Cunoscut disident din timpul României comuniste, supranumit Soljenițîn-ul României^[2][3] el s-a distins și pentru extremismul și antisemitismul virulent din scrierile sale^[4]. Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarând că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămâne necunoscut.^{[necesită citare]} În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.

A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”.^{[necesită citare]} În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.^[3]

Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza publicării integrale a romanului „Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopârțise în țară. Un an mai devreme, Goma la Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul său Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista „România literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Exilul

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța, ca apatrizi. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Paul Goma nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci, din care făceau parte, între alții, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana și Ștefan Augustin Doinaș.^{[necesită citare]}

Goma este în prezent cetățean român^[5], conform unei informări a Ministerului de Interne. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începând prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera. O petiție pentru repunerea în drepturi a familiei Goma, semnată de 300 de persoane în 2006, a rămas fără rezultat.

Scriitorul Andrei Țurcanu a anunțat joi, 25 aprilie 2013, că Paul Goma a primit cetățenia Republicii Moldova.

Activitatea literară și civică

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.

Când Cehoslovacia a fost invadată de armatele reunite ale organizației Tratatului de la Varșovia (august 1968), a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma făcut cerere de aderare la PCR, crezând în acel moment că o acțiune din interior ar fi putut ameliora lucrurile.

La sfârșitul lunii august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc ședința de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana Costescu, Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc și Paul Goma.^{[necesită citare]}

În 1969, la Uniunea Scriitorilor, a fost „judecat” pe motiv că un scriitor român, „mai ales când este un necunoscut, nu are dreptul să se comporte ca și cum ar fi singur pe lume”.^{[necesită citare]} Cauza acestei critici au constituit-o demersurile lui Goma de a publica romanul Ostinato în Occident.

În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița, după ce Alexandru Ivasiuc „decodificase” două personaje din carte ca fiind cuplul Ceaușescu.^{[necesită citare]} Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.

În octombrie 1971, a apărut în limba germană, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacție, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria noastră”.^{[necesită citare]} Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai Ungheanu și Darie Novăceanu.^{[necesită citare]}

În 1972, a apărut tot la Suhrkamp ediția germană a romanului Ușa, în 1974 ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărți, Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu mișcarea „Carta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa la penitenciarul Rahova.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

„Săptămâna roșie”

După revoluția din decembrie 1989, comunismul est-european nu mai este în actualitate, și Paul Goma, ca alți militanți pentru memoria genocidurilor din trecut (genocidul sclavagist, genocidul colonialist, genocidul armenilor din 1915-1918, genocidul grecilor din Anatolia în 1923, genocidul comunist), izbindu-se de indiferența generală a Occidentului față de aceste genociduri,^{[judecată de valoare]} se arată iritat de prezența „doar” a memoriei Holocaustului în conștiința colectivă a țărilor apusene. Intrând într-o logică de „punere în concurență” a memoriei genocidurilor, Goma a început să militeze pentru „asumarea responsabilității evreilor pentru crimele comise contra românilor”^{[necesită citare]} și se declară împotriva „distorsionării istoriei în vederea instituirii unui mit exclusiv al genocidului doar contra evreilor, în scopuri politice (de dominație), economice (extorcare de fonduri) și de culpabilizare a tuturor celorlalte națiuni neevreiești, fără o analiză critică a propriilor acțiuni criminale antiromânești (și în general antigoyim), susținute sau aprobate de cvasitotalitatea cercurilor evreiești”. ^{[necesită citare]}

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie „atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”.^{[necesită citare]} Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) de regimul antonescian împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.^{[necesită citare]}

Cercetători în domeniul istoriografiei^[cine?] consideră că Săptămâna roșie nu este un studiu istoric, ci un manifest politic de reinterpretare a istoriei. Potrivit acestor critici, eseul se bazează pe surse tendențioase, din care Goma alege numai citatele care îi pot susține tezele și care aruncă asupra unei întregi populații (250.000 de evrei basarabeni) responsabilitatea câtorva grupuri de militanți comuniști, nu toți evrei. Politologii și jurnaliștii care comentează Săptămâna roșie apreciază că lucrarea face uz de antisemitism și se plasează în literatura negaționistă în cadrul categoriei de scrieri care „trivializează prin comparație”^[8]. Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române^[9] și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu^[10][11].

În fața acestor critici, Paul Goma încearcă să-și amelioreze lucrarea, sporind sursele și renunțând la anumite aproximații: eseul a fost revizuit de câteva ori între anii 2002 și 2005. Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chișinău (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).

Activitatea politică

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

Este considerat drept negaționist al Holocaustului din România din cauza opoziției sale față de Raportul Comisiei Wiesel.

Volume publicate

• Camera de alături (1968)
• Ostinato (1971)
• Ușa noastră cea de toate zilele (1972)
• Gherla (1976)
• În cerc (1977)
• Garda inversă (1979)
• Culorile curcubeului ’77 (1979)
• Patimile după Pitești (1981)
• Chassé-croisé (1983)
• Soldatul câinelui (1991)
• Bonifacia (1986) ^[13]
• Din Calidor (1987)
• Roman intim (1989)
• Arta refugii (1990)
• Astra (1992)
• Sabina (1991)
• Adameva (1995)
• Amnezia la români (1995)
• Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995)
• Justa (1995)
• Jurnale (1997-2004)
• Jurnal de apocrif (1999)
• Garda inversă (1997)
• Altina – grădina scufundată (1998)
• Alte jurnale (1998)
• Jurnalul unui jurnal (1998)
• Scrisuri (1972-1998)
• Infarct (2001)
• Basarabia (2002)
• Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii (2003)

Premii și distincții

• „Chevalier dans l’ordre des Arts et des Lettres”, 1986
• Cetățean de onoare al orașului Timișoara din 2007
• Premiul Academiei de Științe a Moldovei pentru diaspora „Paul Goma”, 2015

____________________________________________________________________________________________________________________

Ion Lazarenco – Tiron

Primul om în istoria omenirii, care a înotat cele 7 strâmtori de pe glob din prima încercare (North Channel, Cook Strait, Molokai Channel, English Channel, Catalina Channel, Tsugaru Strait, Strait of Gibraltar), este originar din satul Brăviceni, Raionul Orhei. Ion Lazarenco – Tiron a fost desemnat în ziua de 11 decembrie 2018 Cetățean de Onoare al Raionului Orhei prin vot unanim al consilierilor raionali.
Chiar dacă în prezent nu locuiește în Republica Moldova, acesta înoată cu drapelul Republicii Moldova și se implică activ în acțiuni de caritate. Astfel, Ion Lazarenco – Tiron a adus ajutoare pentru familiile nevoiașe din Republica Moldova peste 90 tone de la diaspora din Irlanda, iar în localitatea sa de baștină, în satul Brăviceni, a finanțat amenajarea unui stadion unde copiii pot practica atât fotbalul, cât și alt gen de sport.
A înotat 238 km pe linie (265 km de facto) pe rîul Nistru cu motto-ul „Nistru unește Moldova”, a fost desemnat ca cel mai bun înotător al Irlandei trei ani consecutivi: 2015, 2016, 2017 și toate înoturile sale au un mesaj de pace. Presa scrie că acesta ar putea fi nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace 2019, dar până atunci, în temeiul art.43, alin. 2 al Legii privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, Rrgulamentului de acordare a Titlului de Cetățean de Onoare al Raionului Orhei, aprobat prin Decizia nr.1/20 din 03 martie 2011, Consiliul Raional Orhei a Decis:
1. Să i se acorde Titlul de Cetățean de Onoare al Raionului Orhei domnului Ion Lazarenco – Tiron – înotător de ape libere, filantrop și promotor al păcii și coeziunii sociale.

Tudor Golub​, președintele Raionului Orhei, consilierii raionali, dar și întregul colectiv din cadrul Consiliului Raional Orhei aduc sincere felicitări domnului Ion Lazarenco – Tiron pentru toate performanțele obținute, urări de noi obiective realizate cu succes și o deosebită recunoștință pentru activitatea sa sportivă, dar și de om cu inimă de aur!