STEMA ȘI DRAPELUL RAIONULUI ORHEI
Explicație
Stema raionului Orhei actual asociază în același scut două steme vechi districtuale, atingătoare de istoria acestei unități administrativ-teritoriale, personalizate prin mijloace heraldice specifice.
În prima partițiune este reprezentată o compoziție heraldică ce face referință la stema medievală moldovenească a ținutului Orhei, care, după cum se poate vedea din surse sigilare a fost un cocostârc purtând un steag.
Fig. 1-3. Sigilii folosite de serdăria de Orhei și Lăpușna la începutul secolului al XIX-lea, conservând stemele istorice ale celor două ținuturi (după Sergius Ciocanu) |
Semnificația acestei embleme medievale foarte plastice încă ne scapă, dar conservarea ei este dictată de însuși spiritul heraldicii. La preluare, s-a încercat să se dea o tentă militară steagului purtat de pasăre, dat fiind faptul că orheienii au fost întotdeauna implicați activ în paza marginii Țării Moldovei. Astfel, steagul alb cu crucea roșie plină și îngustă din câmp ne duce cu gândul la steagul Sfântului Gheorghe, patronul oastei Țării Moldovei.
În conformitate cu canoanele științei și artei heraldice, stemele noi, derivate din altele, mai vechi, trebuie să comporte elemente de brizare, adică de modificare în sens heraldic. Astfel, în acest sens, cocostârcul din stema ținutului a primit în gheara dreaptă un ciorchine de strugure, care invocă trecutul, dar mai ales viitorul viticol al raionului Orhei.
Culoarea albastră a câmpului acestei partițiuni heraldice se referă la cadrul natural, albastrul simbolizând în heraldică azurul cerului, seninătatea, loialitatea, fidelitatea, perseverența. Albastrul este, de asemenea, culoarea identificatoare pentru civilizația europeană.
Într-a doua partițiune este reprezentat un stejar, simbolizând Codrii Orheiului, care este în legătură cu stemele ținutului/ județului Orhei de la 1826 (cu capitala la Chișinău), 1837, 1928, 1999. Culoarea verde este cea din stema de la 1837, desenul în soluție de arbore dezrădăcinat este apropiat de cel din stema de la 1928, iar aurul câmpului heraldic marchează bogăţia în fâneţe a vechiului judeţ Orhei, bogăție marcată în stemele anterioare printr-o coasă.
Fig. 4-5. Stemele județului Orhei de la 1837 și 1928. |
Coroana raională care timbrează scutul arată poziţia ierarhică a raionului în sistemul diviziunii administrativ-teritoriale a Republicii Moldova.
Drapelul raionului a fost elaborat în baza stemei, prin mijloace specifice vexilologiei. Ca bază a fost ales steagul purtat de cocostârcul din prima partițiune a stemei: alb, cu o cruce-firet roșie. Individualizarea steagului militar s-a făcut prin amplasarea în mijlocul pânzei a stemei raionale, fără însă coroana-timbru.
Dr. Silviu TABAC
7 martie 2017,
Chișinău
Prin decizia nr. 3/8 din 25.06.2009 “Cu privire la Imnul raionului Orhei” a Consiliului raional Orhei, a fost aprobat ăn calitate de imn al raionului Orhei cântecul “Slăvit fie veșnic Orhei”, versuri și muzică de Vasile Bajan. De asemenea a fost aprobat și Regulamentul privind intonarea Imnului raionului Orhei.
Slăvit fie veşnic Orhei!
Născut în vremuri bătrâne
Din inima neamului drag,
Din floarea slovei latine
Crescută pe-acest meleag,
El trece falnic prin lume
În haine ţesute de zei,
Şi gloria cântă-al său nume,
Slăvit fie veşnic Orhei!
Refren:
Orhei, Orhei – cel mai scump şi frumos paradis,
Orhei, Orhei – leagănul unui dor necuprins,
El ne-a dat trecut şi un început
Să avem un viitor,
El ne dă prezent şi un testament
Ca să-i fim moştenitori.
Izvor de sfântă credinţă
La Curchi arde-n sfeşnic mereu,
Şi-o cruce de pocăinţă
Zideşte neamului său.
Vasile Lupu veghează
Istoria scrisă-n condei,
Cuvântul prin el luminează,
Slăvit fie veşnic Orhei!
Refren:
Se-nalţă Codrul în zare
Din daco-roman legământ,
El ca un scut la hotare
Păzeşte acest pământ.
Bogat e Răutu-n valuri,
Ce-şi deapănă anii prin văi,
El curge spre mari idealuri
Slăvit fie veşnic Orhei!
Refren:
__________________________________________________
Silviu Andrieş-Tabac, Heraldica teritorială a Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău: Museum, 1998, p. 32-34, fig. 31; Sergius Ciocanu, Consideraţii privind stemele medievale ale ţinuturilor Lăpuşna şi Orhei în lumina sigiliilor Serdăriei Orheiului, în Simpozion de numismatică dedicate centenarului Societăţii Numismatice Române (1903-2003), Chişinău, 26-28 noiembrie 2003. Comunicări, studii şi note, Bucureşti, 2005, p. 189-191.
Silviu Andrieş-Tabac, op. cit., p. 41, 45-46, 108; Idem, Stemele şi drapelele judeţelor Republicii Moldova din perioada 1999-2003, în Introducere în heraldică. Noţiuni generale şi întregiri la armorialul teritorial românesc, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2008, p. 138-150.