A fost dat START Cupei Raionului și Municipiului Orhei la fotbal „RADAVI 2023“.

Astăzi, 27 mai 2023, în prezența spectatorilor adunați pe tribunele Complexului Raional Sportiv, fost dat START Cupei Raionului și Municipiului Orhei la fotbal „RADAVI 2023“.

Aceasta va fi disputată între 16 echipe de copiii din categoria de vârstă „Anul 2014” și se va desfășura timp de două zile pe terenul Complexului Raional Sportiv Orhei.

Evenimentul, devenit deja tradițional, reprezintă drept o inițiativă a Clubului Sportiv de Fotbal „RADAVI” condus de tânărul antrenor orheian Radu Beșeti.

La ceremonia de deschidere oficială a turneului de tip „OPEN”, alături de echipele de sportivi venite din întreaga țară, cu câte un mesaj de SALUT adresat organizatorilor și participanților, printre oficialii prezenți au fost: Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, Președintele Asociației Raionale de Fotbal, Cristian Botnarenco, Directorul Școlii Raionale de Fotbal, Vitalie Patraș și Directorul Complexului Raional Sportiv Orhei, Avelin Tabarcea.

Oficialii au mulțumit organizatorilor pentru frumoasa inițiativă care a prins rădăcini în raionul Orhei și ne reprezintă la nivel de țară drept unul din raioanele cu cele mai promițătoare perspective de dezvoltare a sportului în rândul tinerii generații, în deosebi a fotbalului autohton, iar tinerilor sportivi le-a fost urat mult succes și o competiție bazată pe principiul de fireplay, unde învinge în primul rând prietenia și fotbalul de calitate.

Radu Beșeti, Președintele Clubului de Fotbal „RADAVI”, în calitate de organizator principal al evenimentului a mulțumit conducerii raionului și municipiului Orhei pentru susținerea fără de care era imposibilă organizarea unui eveniment de o asemenea amploare. Mesaje de mulțumire au fost adresate și celorlalți parteneri, dar și conducătorilor Cluburilor Sportive care au acceptat invitația de a participa la cel mai mare turneu național de tip „OPEN” organizat în raionul Orhei.

Menționăm că astăzi a fost dat start primei etape care întrunește echipele de copii din categoria de vârstă „An-2014”, iar în continuare se vor desfășura și alte etape unde vor concura după cum urmează: „categoria 2015”, perioada 3-4 iunie; „categoria 2013”, perioada 10-11 iunie; „categoria 2011”, perioada 17-18 iunie;  „categoria 2010”, perioada 24-25 iunie și „categoria 2016”, perioada 1-2 iulie 2023.

 

Imagini Foto
Distribuie