Adresarea Președintelui Raionului Orhei cu urări de bine și felicitări absolvenților Colegiului de Medicină Orhei: „Sunteți mândria noastră!”

Astăzi, Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, a participat la Balul de Absolvire a discipolilor Colegiului de Medicină Orhei.

Onorat de invitație, domnul Președinte a adresat tuturor studenților absolvenți un mesaj de încurajare și motivare de a păși pe calea aleasă cu îndrăzneală și încredere în propriile forțe.
Pe parcursul anilor, profesionalismul și înalta pregătire a absolvenților Colegiului de Medicină din Orhei a fost demonstrată de nenumărate ori și pe această cale domnul Țurcanu a ținut să mulțumească cadrelor didactice și medicale din cadrul Colegiului pentru efortul și abnegația depusă la pregătirea de noi cadre din domeniul medical.
„Fiecare dintre Dumneavoastră, indiferent din care raion ați venit să faceți studiile în Orhei, astăzi absolvind veți păstra mereu în inimile voastre frumoase amintiri orheiene, iar noi la rândul nostru  ne vom mândri de succesele pe care le aveți și cu care veți veni peste ani la tradiționalele întâlniri cu absolvenții să le împărtășiți dascălilor! Sunteți mândria noastră!” - a conchis Dinu Țurcanu. 

Imagini Foto
Distribuie