Agenția Teritorială Centru a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) Vă informează!

Stimați Cetățeni, Agenția Teritorială Centru a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) Vă aduce la cunoștință faptul că:

Până la data de 31 martie 2025, inclusiv, sunt acordate facilități la achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) în sumă fixă, în temeiul prevederilor Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2025 nr. 304 din 19.12.2024.

Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, calculată conform prevederilor art. 17 alin.(4) din Legea 1585/1998 a fost stabilită pentru anul 2025 în sumă de 12 636 lei.

 Din suma de 12 636 lei s-a stabilit:

Doar 10%, ce constituie 1264,0 lei – achită proprietarii de terenuri cu destinație agricolă, cu excepția grădinilor și loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă.

ATENȚIE! Deținătorul de pământ agricol care concomitent este pensionar, persoană cu dizabilitate, sau care face dovada aflării peste hotarele Republicii Moldova o perioadă mai mare de 183 de zile calendaristice în cursul anului bugetar - nu achită prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă.

Doar 15%, ce constituie 1895,0 lei – achită persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, ATENȚIE! inclusiv pensionarii sau persoanele cu dizabilitate.

 Doar 20%, ce constituie 2527,0 lei – achită fondatorii de întreprinderi individuale; fondatorii de gospodării țărănești; titularii de patentă de întreprinzător (cu excepția pensionarilor și persoanelor cu dizabilități); persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosință terenuri cu destinație agricolă; persoanele fizice care dau în arendă unități de transport, încăperi, utilaje sau alte bunuri materiale, cu excepția terenurilor cu destinație agricolă; persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal.

ATENȚIE! Dacă aceste categorii de persoane concomitent sunt și pensionari

sau persoane cu dizabilități  nu sunt scutiți, ei sunt obligați  achite prima de asigurare medicală în sumă fixă (modificarea art. 23 alin. (4) la Legea 1593/2002, publicată în Monitorul Oficial din 30.12.2022).

Alți cetățeni ai RM neangajați, neasigurați de Guvern și care nu desfășoară careva activitate - la fel au obligația de a achita 2 527 lei pînă la 31 martie.

Doar 40% ce constituie 5054,0 lei – achită mediatorii, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, experţii judiciari care activează în cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreţii, traducătorii şi administratorii autorizaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, neangajaţi, care au obţinut atestat, licenţă sau autorizaţie în modul stabilit de lege.

Asemenea persoanele neangajate, care exercită independent profesiunea de medic de familie în una dintre formele de organizare a activităţii profesionale admise de legislația in vigoare (Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995.)

ATENȚIE! Prima de asigurare se achită inclusiv de persoanele pentru care Guvernul are calitatea de asigurat.

Persoanele ce nu și-au onorat obligația și nu au achitat prima de asigurare în sumă fixă până la 31 martie inclusiv, începând cu data de 1 aprilie 2025 vor achita prima de AOAM în mărime de 12 636 lei și o penalitate de întârziere – 0,1% din prima de asigurare pentru fiecare zi de întârziere (12,64 lei per zi) conform prevederilor art. 231 la Legea 1593/2002 și art. 30 alin. (1) la Legea 1593/2002.(cu modificările și completările ulterioare)

Totodată, ținem să Vă informăm, că fondatorii de gospodării țărănești, întreprinderi individuale sunt obligați să achite prima de asigurare în sumă fixă indiferent de faptul dacă entitatea nu activează.

În contextul celor expuse, luînd în consideraţie că consiliul raional are drept de iniţiativă şi decizie, Agenţia Teritorială Centru a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, întru protecţia sănătăţii populaţiei şi evitarea posibilelor cazuri grave de tratament, care pot surveni pe parcursul anului curent, respectuos solicită implicarea Dvs. drept reprezentant al administraţiei publice locale, întru susținerea Agenţiei în informatizarea populaţiei la capitolul – asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, cu implicarea structurilor subalterne pentru diseminarea informației date. Informatizarea populației la capitolul – asigurarea obligatorie de asistență medicală este o sarcină atît a Asigurătorului, cât și a Administrației Publice Locale.

Fiind persoană asigurată, cetăţeanul Republicii Moldova beneficiază de tot spectrul serviciilor medicale prevăzute de Programul Unic atât în medicina primară cât şi spitalicească, cheltuielile fiind acoperite integral din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, la cumularea căruia contribuie fiecare dintre Dumneavoastră.

Cu respect,

Directoare AT Centru a CNAM

Adela PAVLOV

Distribuie