ATENȚIE TUTUROR – MESAJ IMPORTANT!

ATENȚIE TUTUROR!  
La toate întrările în municipiului Orhei vor fi amplasate FILTRE SANITARE de dezinfectare a automobilelor, dar și verificare a pasagerilor.  Măsura are ca drept scop stoparea infecției COVID-19 și împiedicarea acesteia de a se infiltra pe teritoriul municipiului Orhei.

Unul din obiectivele majore al acesteia este de a identifica cetățenii care nu respectă regimul de autoizolare obligatorie, în special a celor care recent s-au întors/au venit de peste hotarele țării.

În acest context, începând cu ziua de mâine 22 martie 2020, fiecare cetățean care are intenția de a întra pe teritoriul municipiului, dar și locuitorii municipiului – sunt îndemânați să poarte la sine actele de identitate.

Fiecare locuitor al municipiului este îndemânat de a respecta în continuare REGIMUL DE AUTOIZOLARE la domiciliu și să se deplaseze prin oraș doar la necesitate urgentă.

O decizi în acest sens a fost luată de către Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Orhei.

Președintele Comisiei,  dl Pavel Verejanu,  Primarul  municipiului Orhei, a menționat despre necesitatea de a înterprinde tot ce stă în puterile Comisiei pentru Situații Excepționale de a nu permite infiltrarea infecției COVID-19 în municipiul Orhei.

Măsurile au fost susținute cu vot unanim de către membrii Comisiei municipale, dar și de Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, care de asemenea a fost prezent la ședință. Domnul Țurcanu,  în calitatea sa de Președinte a Comisiei pentru Situații Excepționale a Raionului Orhei a menționat că aceste inițiative ar putea fi preluate și de administrația altor localități, iar Comisia pentru Situații Excepționale a Raionului Orhei neapărat le va susține.

Astfel, începând cu ziua de 22 martie 2020, Inspectoratul de Poliție Orhei în comun cu Garda Populară Orhei, va asigura fluidizarea traficului rutier la întrările în municipiul Orhei prin punctele-filtrele de dezinfectare a automobilelor.  În acest context, tuturor posesorilor de transport rutier le este interzisă întrarea pe teritoriul municipiului evitând măsurile de dezinfectare prin filtrele sus menționate.

Nerespectarea Dispoziției date va fi interpretată ca un potențial pericol pentru sănătatea publică a locuitorilor municipiului Orhei și va servi drept temei pentru atragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

Imagini Foto
Distribuie