Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă” la 75 de Ani de Activitate!
La data de 15 octombrie curent, Biblioteca pentru Copii „Ion Creangă“, filiala Bibliotecii Publice Raionale „Alexandru Donici“ a omagiat frumosul jubileu de 75 de ani de activitate!
În această perioadă, zeci de generații de copii au beneficiat de serviciile prestate cu mult drag de colective alese ale bibliotecarilor și angajaților instituției care s-au dedicat cu devotament profesiei și misiunii de a favoriza accesul la informație și cunoștințe pentru cei micuți.
Evenimentul dedicat frumoasei aniversări de 75 de ani de activitate a instituției publice s-a desfășurat într-o atmosferă festivă și a întrunit beneficiari ai Bibliotecii — copii, părinți și bunei, precum și înalți oficiali în persoana domnului Pavel Verejanu, primarul municipiului Orhei, a doamnei Tatiana Platon, vicepreședintele raionului Orhei, a domnului Valerian Cristea, viceprimarul municipiului Orhei și Elena Guler, șefa Secției Cultură din cadrul Consiliului Raional Orhei.
Oficialii au asistat la programul artistic prezentat de elevii instituțiilor de învățământ din municipiul Orhei care au recitat cântece, poezii și secvențe teatrale, iar elevii Școlii de Muzică pentru Copii „Gh. Lupoi“ au impresionat publicul cu o prestație al ansamblului de acordioniști și instrumentaliști.
Cu prilejul frumoasei aniversări, oficialii au înmânat florile și Diploma de recunoștință colectivului Bibliotecii pentru Copii „Ion Creangă“, subsemnată de Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu și Primarul Municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu, precum și alte cadouri de preț printre care angajamentul asumat de domnul Președinte Țurcanu de a procura și monta un dispozitiv de aer condiționat pentru asigurarea unui climat prielnic atât în condițiile verii cât și ale iernilor friguroase.
Doamna Tatiana Platon, vicepreședintele raionului Orhei responsabilă de domeniul Cultură a menționat că este foarte important de a menține și de a ridica gradul intelectual al comunității, iar la bazele acestui proces, alături de grădiniță și școală, pe lângă educația primită de la părinți, este și biblioteca! Un loc de frunte în acest proces îl are biblioteca destinată copiilor care prin măiestria bibliotecarilor îi învață de la cea mai fragedă vârstă „a iubi lectura”. Prin urmare, această deprindere asigură de-a lungul anilor dezvoltare, progres și capacitate de a gândi și a spune lucrurilor pe nume! „La mulți ani stimați bibliotecari și vă mulțumim pentru tot efortul care îl depuneți de zi cu zi!”
La rândul său, Doamna Natalia Platon, Directorul Bibliotecii pentru Copii „Ion Creangă“ a mulțumit conducerii raionului și municipiului Orhei pentru atenția și susținerea de care se bucură sistematic Instituția Publică destinată tuturor copiilor din municipiul și raionul Orhei.