Caravana de Paște a adus bucurie pentru 50 de copii cu cerințe educaționale speciale și din familii defavorizate din raionul Orhei

Bucurie de sărbători. În cadrul unei Campanii desfășurate cu ocazia sărbătorilor Pascale, zeci de copii cu nevoi speciale sau din familii cu venituri modeste din raionul și municipiul Orhei și-au primit cadourile de Paști.

Darurile au fost împărțite de către autoritățile locale și echipa deputatului ales pe circumscripția nr. 18, dl. Ilan Șor. 

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul Consiliului raional Orhei și a agenților economici din raion.

În total, 50 de copii au primit cadouri, în cadrul unui eveniment festiv și a unui concert organizat de către Serviciul de Asistență Psihopedagogică Orhei. 

Doamna Irina Bogaciuc, vicepreședintele raionului Orhei, responsabilă de domeniul Sănătate Publică, Educație, Tineret și Sport, în cadrul festivității a menționat despre importanța faptului de a fi receptivi la nevoile tuturor păturilor sociale, dar și a persoanelor care necesită o susținere mai deosebită.   

Potrivit doamnei Ludmila Ungureanu, Șef SAP Orhei, darurile au fost alese în funcție de vârsta fiecărui copil. Acestea conțin jucării, jocuri educative, rechizite și dulciuri.

Deputatul ales pe circumscripția nr. 18, domnul Ilan Șor, a spus că este mândru pentru echipa sa  care continuă lucrurile și tradițiile frumoase lansate în 2015, când dumnealui exercita funcția de Primar al municipiului Orhei. „Suntem datori în fiecare zi să ne gândim la aproapele nostru, dar în preajma sărbătorilor gesturile frumoase sunt cu atât mai binevenite”, a menționat Ilan Șor. 

Totodată, doamna Marina Tauber, Deputat ales pe circumscripția nr. 19 din partea „Partidului Politic „ȘOR”, a salutat gestul colegilor săi de la Orhei. „Colegii noștri de la Orhei demonstrează cum trebuie să se comporte o administrație responsabilă locală sau centrală. Grija față de oameni, în special față de cei care au cea mai mare nevoie, trebuie să fie scopul suprem al fiecărui funcționar. Noi am fost și vom fi mereu alături de acești oameni”, a declarat Marina Tauber.

Menționăm că datorită Serviciului de Asistență Psihopedagogică Orhei din cadrul Direcției Generale Educație, Iepurașul de Paști a ajuns și în satele și comunele raionului Orhei, la copiii care nu au avut posibilitatea să participe la evenimentul festiv organizat cu ocazia sărbătorilor.

Imagini Foto
Distribuie