Complexul educațional din satul Neculăieuca a beneficiat de un nou proiect finanțat de Consiliul Raional Orhei
Proiectul, în valoare de circa 3,3 milioane de lei, presupune că, după lucrările de replanificare, un singur edificiu va găzdui grădinița din sat și gimnaziul local. Banii pentru proiect sunt alocați de către echipa lui Ilan Șor din Consiliul Raional Orhei.
Condiții improprii, spații de joacă mici, iar iarna în încăperi predomina miros de fum, emanat de sobe. Așa a arătat până nu demult situația la grădinița-creșă „Albinuța” din satul Neculăieuca, raionul Orhei, construită în anii 1960 ai secolului trecut. Lucrurile se vor schimba în totalitate în bine odată cu amplasarea instituției preșcolare în clădirea Filiala Neculăieuca a Instituției Publice Gimnaziul Isacova din satul Neculăieuca, cu instituirea unei instituții noi – Complexul educațional Gimnaziul – grădiniță Neculăieuca. Acesta este un concept nou educațional implementat pentru prima dată în raionul Orhei, iar cei 45 de copii vor fi educați în spații încăpătoare și vor avea parte de condiții decente, conform standardelor europene.
„Diferența va fi ca de la cer la pământ. Condițiile vor fi europene, vom avea „podea caldă”, grupele vor fi mai mari, vom avea mobilier și jucării noi”, spune educatoarea Maria Lungu.
La rândul său, Rodica Tihon, directorul interimar al Complexului educațional Gimanaziul-Grădiniță Neculăieuca, mai spune că în sediul în care va fi amplasată grădinița vor mai fi amenajate spații de joacă, săli pentru festivități, activități, de luat masa, dormitoarele vor fi spațioase, iar instituția va avea capacitatea de 60 de locuri. „Reorganizarea a fost binevenită. La primul etaj va fi amplasată grădinița-creșă „Albinuța”, cu intrare separată. Tot la acest etaj, va fi deschis un cabinet pentru doctorii de familie, cu intrare separată, precum și o sală de dansuri. Iar la etajul doi și trei vor fi clasele primare și, respectiv, cele gimnaziale”, spune Rodica Tihon.
Părinții abia așteaptă ca noul complex să-și deschidă ușile pentru copii.
„Este un proiect bun. Locul este foarte potrivit pentru copii, atât pentru cei din grădiniță, cât și pentru elevii de la gimnaziu”, spune Natalia Magalu, mama a doi copii în vârstă de doi ani și șapte ani.
Deputatul Marina Tauber, care este și vicepreședintele Partidului „ȘOR”, și Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei, au inspectat șantierul, la indicația lui Ilan Șor, care a fost ales deputat pe circumscripția uninominală nr.18.
„Proiectul este o premieră pentru raionul Orhei. În acest complex educațional vor fi instruiți copii de la vârsta de trei ani și până în clasa a IX-a. Dacă rezultatele vor fi bune, nu excludem că vom implementa acest model și în alte localități. Ne bucurăm că aceste lucruri sunt realizate în sectorul educațional cu un an mai devreme decât planificasem. Creăm condiții bune pentru copii, deoarece doar astfel îi putem determina pe cetățeni să rămână în țară”, a spus Marina Tauber.
„Consiliul Raional Orhei a alocat aproximativ 3,3 milioane de lei. Am susținut acest proiect educațional important și abia așteptăm să-l vedem finalizat, pentru a crea un alt exemplu bun în raionul Orhei”, a afirmat Dinu Țurcanu.
Primarul localității, Violeta Bîscal, spune că proiectul al cărui start a fost dat în octombrie 2020, va fi dat în exploatare la începutul lunii mai.
„Vom face din acest complex o bijuterie. Este important că părinții au înțeles beneficiile acestui proiect. Sperăm că în luna mai copii de la grădiniță vor trece în casă nouă. Este o investiție importantă, mai ales că în ultimii ani nu s-au prea făcut investiții nici la școală, nici la grădiniță”, a remarcat Violeta Bîscal.
Anul trecut, la Neculăieuca, Partidul „ȘOR” a realizat proiectul privind iluminatul stradal, iar grădinița și gimnaziul sunt incluse în sistemul de catering de alimentare a copiilor.