Cupa „Președintelui Raionului Orhei” la Mini-Fotbal, ediția 2022, a fost câștigată de elevii Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale”

Astăzi, 18 octombrie, s-a disputat meciul final al ,,Cupei Președintelui Raionului Orhei” la minifotbal. În urma seriei de penalty-uri, învingătorii ediției anului 2022 a ,,Cupei Președintelui Raionului Orhei la Mini-Fotbal” s-au iscat a fi reprezentanții Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale” din municipiul Orhei.

Finala ,,Cupei Președintelui Raionului Orhei la Mini-Fotbal” a fost disputată între reprezentanții Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale” și echipa Liceului Teoretic „Alecu Russo”. Ținând cont de faptul că meciul s-a finisat la egalitate cu scor corect 2:2, deținătorul Cupei a fost identificat după o serie de lovituri de la 7 metri.

Îndată cu finisarea meciului, chiar pe terenul de fotbal s-a desfășurat și Ceremonia de Premiere a echipelor învingătoare, în cadrul căreia, tinerii sportivi au primit Diplome, Medalii, Premii bănești, iar echipa campioană s-a ales și cu o Cupă care va înfrumuseța colecția de trofee obținute de elevii Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale”.

Premiile au fost înmânate de Președintele Raionului Orhei Dinu Țurcanu, Primarul Municipiului Orhei, Pavel Verejanu, vicepreședintele raionului responsabilă de domeniul Educație, Tineret și Sport – doamna Irina Bogaciuc, Președintele Asociației Raionale de Fotbal, Cristian Botnarenco și Specialistul Direcției Generale Educație, dl Mihail Zara.

Oficialii prezenți la eveniment au transmis mesaje de încurajare tinerilor sportivi, dar și susținătorilor prezenți în tribunele improvizate. Un mesaj deosebit a fost adresat cadrelor didactice și antrenorilor care promovează practicarea sportului și a modului sănătos de viață, ceea ce servește un beneficiu pentru întreaga comunitate.

Potrivit oficialilor, unul din obiectivele majore a echipei care se află la guvernarea raionului și municipiului Orhei este stimularea activităţilor extraşcolare în instituţiile de învățământ și în special promovarea sportului prin crearea infrastructurii necesare, dar și prin susținerea inițiativelor parvenite în acest sens, atât din partea tinerii generații, cât și a seniorilor responsabili de acest domeniu în persoana antrenorilor sportivi, a cadrelor didactice sau a asociațiilor părintești.

Menționăm că finala  ,,Cupei Președintelui Raionului Orhei la Mini-Fotbal” s-a desfășurat pe terenul sportiv recent inaugurat, construit cu efortul comun al Instituției Publice L.T. „Ion Luca Caragiale”, al Federației Moldovenești de Fotbal și cu susținerea financiară din partea Consiliului Raional Orhei.

*Ceremonia de Premiere Facebook LIVE: https://fb.watch/ger_GKDxrr/ 

Imagini Foto
Distribuie