Despre vânătoare, pescuit și tradiții!

Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, a participat la întrunirea colectivelor primare de vânători și pescari ai Asociației Teritoriale din cadrul Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova. Ședința a presupus aprobarea planului de activități pentru anul 2020, dar și audierea rapoartelor susținute de președinții comisiilor speciale din cadrul Asociației. Domnul Președinte a îndemânat atât pescarii, cât și vânătorii să promoveze în rândul noilor membri tradițiile formate în timp, care presupun o deontologie deosebită – bazată pe respect față de natură și mediul înconjurător. De asemenea, dumnealui a menționat despre importanța unei colaborări cu reprezentanții Administrațiilor Publice Locale, pe teritoriul cărora se desfășoară procesul vânătoresc sau pescuitul sportiv. În semn de Recunoștință față de disponibilitatea domnului președinte de a fi prezent la un asemenea eveniment important pentru vânătorii și pescarii din raionul Orhei, domnului Președinte i-a fost înmânat solemn Titlul de „Candidat în Vânători“, însoțit de Statutul Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova. Sergiu Muntean, Președintele Asociației, a menționat că este o premieră plăcută pentru Asociația Vânătorilor și Pescarilor din Orhei – prezența Președintelui Raionului Orhei. La eveniment au participat circa 80 de pescari și vânători din raionul Orhei, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Orhei, dar și Ștefan Mihalaș, Șeful Inspecției Ecologice Orhei.

Imagini Foto
Distribuie