Domeniul de Sănătate Publică rămâne a fi unul prioritar! Consiliului Teritorial de Sănătate Publică Orhei s-a întrunit în ședință.
Sfârșitul primăverii și începutul sezonului estival aduce cu sine atât soare, vacanță pentru copii, cât și riscurile sale care trebuie să fie cunoscute, conștientizate și ocolite după posibilitate.
Recent, Centrul de Sănătate Publică Orhei a găzduit ședința ordinară a Consiliului Teritorial de Sănătate Publică,iar pe ordinea de zi au fost discutate mai multe întrebări, inclusiv cele legate de răspândire a infecțiilor intestinale acute și procedeele de prevenire/diminuare ale acestora.
La ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor medico-sanitare de pe raza municipiului și raionului Orhei, atât cele de Stat cât și private, dar și reprezentanți ai Administrației Publice Locale.
Precum s-a menționat mai sus, specialiștii s-au axat pe situația epidemiologică și bolile diareice acute, gradul de pregătire al IMSP către sezonul cu risc sporit de răspândire a infecțiilor intestinale acute, dar și morbiditatea și mortalitatea prin tumori în raion și mersul implementării Programului teritorial de control a cancerului pentru anii 2017 - 2025.
Ședința a fost prezidată de Irina Bogaciuc, vicepreședinta raionului Orhei responsabilă de domeniul Sănătate Publică, inclusiv Președinta Comisiei pentru Sănătate Publică a raionului Orhei, însoțită de Ion Bolboceanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate Publică a raionului Orhei, Șef al Centrului de Sănătate Publică Orhei – Telenești – Rezina și Șoldănești.
Specialiștii din domeniu au prezentate rapoartele de activitate și dinamica bazată pe cifre care confirmă necesitatea promovării unui mod sănătos de viață, inclusiv prin respectarea unor normalități esențiale ce țin de spălarea sistematică a mâinilor, a produselor alimentare înainte ca acestea să fie consumate, dar și achiziționarea produselor care au trecut expertizele de rigoare.
Ce ține de partea a doua a ședinței cu referire la morbiditatea și mortalitatea prin tumori în raion și mersul implementării Programului teritorial de control a cancerului pentru anii 2017 – 2025, statistica arată că printre factorii principali care duce la agravarea situației se pot enumera inclusiv cei de nerespectare a modului sănătos de viață, poluarea mediului înconjurător și consumarea produselor cu grad înalt de intoxicare.
Printre aceste produse sunt și cele de tutun, dar și înlocuitoarele acestora, fie cele naturale sau electronice.
Ținând cont că ședința s-a desfășurat de Ziua Mondială Fără Tutun, membrii comisiei au atras o atenție sporită asupra impactului consumului de tutun în rândul populației, și au propus ca lupta cu acest viciu sub sloganul „Tutunul: amenințare pentru mediul nostru” să fie promovată mai intensiv atât în rândul tinerii generații, cât și al celorlalte categorii de vârstă.