Echipa orheiană de Volei Feminin a urcat din nou pe podiumul campionilor!

Echipa orheiană de Volei Feminin U16 a devenit vice-campioana Republicii Moldova la Volei în cadrul Campionatului Republicii Moldova la Volei U16, desfășurat în Chișinău.

În finală, discipolii Școlii Raionale de Sport Orhei au cedat Titlu de Campioni, deținut anterior, reprezentanților Școlii Sportive Speranța Chișinău, iar pe locul trei s-a clasat echipa orașului Bender care a obținut victorie în fața echipei satului Copceac (UTA Găgăuzia). 

Menționăm că turneul s-a desfășurat în două etape: cea Zonală, care a întrunit 24 echipe din întreaga țară și etapa Finală în care au luptat pentru locurile de frunte 8 echipe. 

Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, adresează sincere felicitări echipei orheiene de Volei Feminin U16, antrenată de domnul Iurie Gurduza, antrenor emerit al Republicii Moldova și exprimă înalte aprecieri părinților care educă în tânăra generație dragostea față de sport și față de raionul Orhei, al cărui nume este apărat cu demnitate atât în cadrul turneelor naționale, cât și internaționale.

Imagini Foto
Distribuie