Echipa Partidului „ȘOR” de la conducerea raionului Orhei a dat startul reconstrucției integrale a raionului
Toate localitățile din raionul Orhei, mai precis câte 12-14 pe an vor fi reconstruite integral, în următorii cinci ani. Asigurările vin din partea liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a reprezentanților formațiunii sale, precum și din partea conducerii Consiliului raional Orhei și a Primăriei Municipiului Orhei.
Acestea au fost date la o conferință de presă, în cadrul căreia a fost prezentată Strategia de dezvoltare a raionului Orhei pentru anii 2022-2027, sub genericul „Raionul Orhei, raion de vis”. Un astfel de program reprezintă o premieră pentru Republica Moldova!
Potrivit Strategiei de dezvoltare durabilă a raionului Orhei, echipa Partidului „ȘOR” își propune ca, în 2022, să modernizeze următoarele localități: Zorile, Ocnița-Țărani, Inculeț, Bulăiești, Mîrzești, Mîrzaci, Morozeni, Breanova, Ghetlova, Hulboaca, Noroceni, Biești, Cihoreni și Hodorogea. Până în 2027, vor fi dezvoltate toate localitățile din raion.
Primarul de onoare al municipiului și raionului Orhei, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a declarat că lansarea programului „Raionul Orhei, raion de vis” reprezintă un moment istoric și o premieră pentru Republica Moldova. Scopul acestuia este de a-i convinge pe moldovenii plecați în străinătate să revină acasă.
„În 2015, când am ajuns în fruntea Orheiului, mi-am dat cuvântul de onoare că voi transforma acest oraș, că voi construi în Republica Moldova un mic Monaco. Mulți au râs. În prezent, Orhei este simbolul Moldovei. Aproape toată lumea a auzit despre Orhei. Astăzi, am dat startul reconstrucției întregului raion, prin lansarea Programului „Raionul Orhei, raion de vis”, care reprezintă o premieră pentru Republica Moldova. În fiecare an, până la 14 localități vor fi complet renovate. În fiecare sat și comună vor fi reparate drumurile, va fi amenajat un mic scuar, parc, vor fi modernizate instituțiile de învățământ. Scopul acestui proiect este să-i convingem pe cei plecați să revină acasă. Suntem obligați să le creăm condiții decente de viață, pentru ca acești oameni să se simtă confortabil în localitățile lor de baștină. Cea mai mare valoare a țării noastre sunt oamenii. Drumul Moldovei este spre confort și bunăstare. Haideți să construim Europa acasă!”, este îndemnul lui Ilan Șor.
La rândul său, deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a menționat că schimbările în bine au pornit și vor porni de la Orhei.
„Datorită curajului dvs. și faptului că i-ați întins o mână de ajutor lui Ilan Șor, orașul și raionul Orhei au devenit localități europene. Aici am demonstrat întregii țări că se poate, dacă există dorință, voință politică și management eficient. Indiferent de ce se întâmplă în țară și în regiune, noi continuăm să lucrăm și să ne îndeplinim angajamentele. Vom demonstra în continuare fapte concrete, vom îmbunătăți condițiile de trai pentru toți cetățenii. Nu ne pierdem speranța zilei de mâine, așa cum se întâmplă în cazul altora”, a declarat Marina Tauber.
De asemenea, fostul viceprimar al orașului Orhei și deputat al Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, a precizat că, în prezent, avem peste 70 de partide în țară, dar niciunul dintre ele nu a transformat vreun raion, așa cum a făcut formațiunea lui Ilan Șor.
„Ilan Șor este cel care a făcut posibilă transportarea, în acest an, a Focului Haric din Ierusalim la Chișinău. Fie ca această Lumină Sfântă să se păstreze în sufletele noastre tot anul și fie ca toate proiectele pe care urmează să le implementăm să fie într-un ceas bun!”, a afirmat Apostolova.
În același timp, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a menționat că, spre deosebire de alte localități, raionul Orhei are o echipă cu viziune și dorință de a schimba lucrurile în bine, iar banul public nu se fură, ci este investit în oameni.
„În pofida condițiilor actuale în care ne aflăm, este loc de muncă, transpirație și dezvoltare. Municipiul Orhei este etalonul după care ne orientăm. Timp de 6 ani, municipiul și raionul Orhei se dezvoltă durabil. În toate satele din raion avem magazine sociale, iluminat stradal, terenuri de joacă, ceea ce nu există în alte raioane. Spre regret, actuala guvernare nu propune niciun model de dezvoltare a Republicii Moldova. Prin urmare, după dezbateri, consultări, după discuțiile cu oamenii despre necesitățile lor, împreună cu Ilan Șor, am luat decizia ca, în perioada 2022-2027, toate cele 74 de localități din raionul Orhei să beneficieze de asistență. În fiecare an, vom face investiții în câte 12-14 localități, din banii publici, ai oamenilor de afaceri care vor să facă lucruri bune. Înțelegem că așteptările oamenilor sunt mari, dar în situația în care ne aflăm, când prețurile au crescut de câteva ori, când resursele bugetare sunt limitate, în lipsa suportului de la bugetul central, ne asumăm să facem cât putem”, a dat asigurări Dinu Țurcanu.
„Îi felicit pe colegii mei primari, care pornesc pe o cale dezvoltare interesantă. Îi asigur pe toți primarii că, la noi, visurile se îndeplinesc”, a dat asigurări primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu.
În context, Anastasia Svetlicinîi, secretarul general al Organizației Teritoriale a Partidului „ȘOR” din Orhei, a menționat următoarele:
„Din 2015, suntem un exemplu pentru întreaga țară. Orașul și raionul Orhei sunt priviți cu invidie. Dumnezeu ne-a binecuvântat și l-a trimis pe Ilan Șor ca să ne facă viața mai frumoasă. Astăzi, se mai pune o cărămidă la baza dezvoltării raionului Orhei, scriem o nouă filă în istoria localității noastre. Să fie cu Doamne-ajută!”, a spus Anastasia Svetlicinîi.
Din 2015 și până în prezent, timp în care municipiul și raionul Orhei este administrat de echipa lui Ilan Șor, Orheiul a devenit localitatea cu cel mai înalt grad de dezvoltare din Republica Moldova. A fost majorat bugetul municipiului de câteva ori. 80% din drumurile din orașul Orhei, inclusiv toate cele principale au fost reparate. În prezent, au loc lucrări de construcție a drumurilor secundare. De asemenea, orașul Orhei a fost iluminat integral, au fost modernizate mai multe școli, grădinițe, centre ale medicilor de familie, au fost construite terenuri de joacă, amenajate parcurile și mai multe curți de bloc. Tot la Orhei, a fost construit OrheiLand, cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, dar și din regiune.
La nivel de raion, echipa Partidului „ȘOR” a iluminat integral aproape toate cele 74 de localități și a construit terenuri de joacă în fiecare sat și comună din raionul Orhei. Totodată, echipa lui Ilan Șor a construit drumul Susleni-Jora de Mijloc, care are o lungime de aproape 10 kilometri, acesta fiind cel mai mare proiect de infrastructură, de la destrămarea URSS încoace.