Festivalul ”Ștefan cel Mare și Sfânt — domnitorul Moldovei, ocrotitor al creștinității!"

La data de 14 iulie curent, în satul Lucașeuca, comuna Seliște, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt — domnitorul Moldovei, ocrotitor al creștinității!".

Festivalul a fost organizat la inițiativa Vicariatului de Orhei și a Protopopului de Orhei, Iulian Rață, paroh al bisericii „Sfânta Treime” din satul Lucașeuca.
Evenimentul a debutat în dimineața zilei cu Sfânta și Arhiereasca Liturghie oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, înconjurat de un sobor de preoţi.
 
Alături de zeci de enoriași și participanți ai festivalului, la eveniment a fost prezentă conducerea de vârf al raionului Orhei, în frunte cu președintele raionului, Vasile Adașan, vicepreședintele raionului, Mihail Paciu, Șefa Secției raionale Cultură, Elena Guler, dar și a primarului comunei Seliște, Tudor Raevschi.
 
După Sfânta și Arhiereasca Liturghie, începând cu orele 18:00, a urmat partea festivă care a debutat cu inaugurarea Gradinei Publice "Ștefan cel Mare", amplasată în inima celor două sate mai mari din comună, Lucașeuca și Seliște, iar inaugurarea Parcului a întrunit sute de locuitori ai comunei și oaspeți de onoare. Ceremonia a fost oficiată de Serviciul Divin susținut de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove și de un sobor impunător de preoţi care au binecuvântat lucrările efectuate și au sfințit bustul Domnitorului în semn de recunoștință și închinăciune în fața tuturor meritelor Sfântului domnitor al Moldovei, Ștefan cel Mare.
 
Îndată cu finisarea ceremoniei de inaugurare a parcului de importanță locală, amenajat în cinstea Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, întreaga comunitate și oaspeții prezenți s-au îndreptat spre scena de pe teritoriul Parcului, înălțată în special pentru desfășurarea propriu zisă a celei de-a treia ediție a Festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt — domnitorul Moldovei, ocrotitor al creștinității!" din comuna Seliște.
 
După cuvântul de salut al Protopopului de Orhei, Iulian Rață, reprezentant al Vicariatului de Orhei, paroh al bisericii „Sfânta Treime” din satul Lucașeuca, festivalul și-a luat amploarea în ritmul cântecelor de suflet interpretate de îndrăgitul artist Ion Razză, după care a urmat prestația colectivelor artistice de amatori din raza raionului Orhei.
 
Evenimentul a culminat cu o suită de cântece populare interpretate cu drag pentru toți cei prezenți de reputatul interpret Igor Rusu.
Atmosfera de sărbătoare din parcul recent inaugurat în satul Lucașeuca a fost menținută și de prezența meșterilor populari din comună care și-au expus lucrările și au adăugat culoare faimosului festival.
 
Președintele Raionului Orhei, Vasile Adașan, precum și Preasfințitul Siluan, Episcopul de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove, au apreciat efortul depus de către parohul bisericii „Sfânta Treime” din satul Lucașeuca, Protopopul de Orhei din cadrul Vicariatului de Orhei, Iulian Rață.
Atât Președintele Raionului Orhei, cât și Preasfințitul Episcop de Orhei, au mulțumit localnicilor pentru susținerea și încrederea care o acordă Părintelui Iulian în procesul de realizare a inițiativelor frumoase pe care le are și care aduc dezvoltare și plus valoare întregii comunități.
 
Echipa Consiliului Raional Orhei transmite un mesaj de felicitare și admirație tuturor celor implicați în organizarea festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt — domnitorul Moldovei, ocrotitor al creștinității!" și este mândră că a reușit și în acest an să contribuie la organizarea celei de-a treia ediție a festivalului.
La mulți ani fericiți tuturor și toți în forța credinței apărate cândva la propriu de mărețul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt — domnitor al Moldovei și ocrotitor al creștinității!
Imagini Foto
Distribuie