Gala cadrelor de conducere a Instituțiilor de Învățământ General, ediția 2022

Managerii instituțiilor de învățământ general din raionul și municipiul Orhei s-au întrunit astăzi, 28 decembrie 2022, pentru a trasa bilanțul activităților primului trimestru al anului de studii 2022-2023.

Evenimentul de totalizare denumit Gala cadrelor de conducere a Instituțiilor de Învățământ General, ediția 2022, afost oficializat de prezența conducerii de vârf a raionului și municipiului Orhei, în persoana domnului Dinu Țurcanu, Președintele Raionului, Pavel Verejanu, Primarul Municipiului și Irina Bogaciuc, vicepreședinta raionului Orhei, responsabilă de domeniul Educație, Tineret și Sport.

Oficialii au transmis mesaje de felicitări adresate tuturor colectivelor didactice din raionul și municipiul Orhei, au înmânat Diplome de Recunoștință, Scrisori de Gratitudine, iar managerii celor mai mari instituții de învățământ care au demonstrat rezultate deosebite în cadrul campaniei „Starea de bine în Școală este o Prioritate” s-au ales cu câte un Voucher Cadou, în baza căruia vor fi Premiați la inițiativa conducerii raionului și municipiului Orhei.

În contextul trasării bilanțurilor, Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a scos în evidență și unele lacune care urmează să fie remediate în regim de urgență începând cu prima lună a anului nou care vine, adăugând totodată că indiferent de circumstanțe, conducerea raionului și a municipiului Orhei, dar și a echipei politice pe care o reprezintă, vor fi mereu deschiși spre a susține inițiativele Direcției Generale Educație și a fiecărei instituții de învățământ din raionul și municipiul Orhei, fie că este Liceu Teoretic, Gimnaziu, Complex Educațional Gimnaziu- Grădiniță sau Instituție de Educație Timpurie.

Primarul Municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a mulțumit cadrelor didactice pentru efortul depus zi de zi întru educarea tinerii generații, eforturi care au generat performanțe recunoscute la nivel de țară, datorită cărui fapt Orheiul iarăși este printre primii în topul Ministerului Educației și Cercetării a Republicii Moldova.

Din numele tuturor managerilor instituțiilor de învățământ din raionul și municipiul Orhei, doamna Irina Bogaciuc, Vicepreședintele Raionului Orhei, responsabilă de domeniul Educație, Tineret și Sport, a mulțumit domnului Președinte al Raionului Orhei, Dinu Țurcanu și domnului Primar, Pavel Verejanu, pentru susținerea sistematică și necondiționată de care se bucură domeniul Educație, Tineret și Sport din raionul și Municipiul Orhei.

Un mesaj de apreciere și mulțumire conducerii raionului și municipiului Orhei a venit și din partea doamnei Silvia Mustovici, șefa Direcției Generale Educație din cadrul Consiliului Raional Orhei.

Evenimentul a culminat cu o suită de cântece și urături pregătite de elevii claselor primare.

„La mulți ani, stimați manageri ai Instituțiilor de Învățământ General din raionul și municipiul Orhei!
La mulți ani, dragi Pedagogi!”

 

Imagini Foto
Distribuie