Abnegația, ingeniozitatea și eforturile tinerilor activiști au fost apreciate de către Președintele Raionului Orhei, dl Dinu Țurcanu, Primarul Municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu, vicepreședinta raionului Orhei, responsabilă de domeniul Sănătate Publică, Educație, Tineret și Sport – doamna Irina Bogaciuc, precum și alți oaspeți pentru care activitatea de „voluntariat” este de apreciat la cel mai înalt nivel!
Tinerii volntari au fost premiați cu diplome de merit pentru contribuția adusă comunității, dar și pentru spiritul de activism civic care nu îi lasă indiferenți motivându-i spre implicare și acțiune!
Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei a mulțumit tinerilor, dar și coordonatorilor din cadrul Centrului de Tineret Orhei, celor care ghidează tinerii în procesul realizării faptelor frumoase îndreptate spre folosul comunității. Domnul Președinte, de asemenea, a menționat că nici pentru dumnealui activitate ade voluntar nu este una străină, iar practica acumulată datorită activităților de voluntariat a contribuit inclusiv și la dezvoltarea personală.
Primarul Municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu și-a manifestat intenția de a participa și de a susține în continuare inițiativele tinerilor orheieni și a tuturor grupurilor de inițiativă a căror obiectiv este de a aduce o plus valoare societății, mediului înconjurător și nu în ultimul rând dezvoltării municipiului Orhei.
La rândul său, doamna Irina Bogaciuc, vicepreședintele raionului Orhei a menționat despre contribuția Consiliului Raional Orhei în promovarea și susținerea organizațiilor de tineret care activează pe teritoriul municipiului și raionului Orhei, subliniind faptul că evenimentul de astăzi demonstrează încă odată că eforturile comune depuse de către reprezentanții APL și reprezentanții societății civile sunt binevenite și mereu vor fi apreciate la justa valoare.
Tinerii voluntari premiați în cadrul evenimentului au ținut să adreseze cuvinte de sincere mulțumiri reprezentanților Administrației Publice Locale de nivelul I și II, pentru încurajare, apreciere și nu în ultimul rând pentru prezență – fapt care denotă atuitudine și respect din partea autorităților publice!