Împreună pentru o administrație publică mai eficientă!
Joi, 18 iulie 2024, 16:52
Astăzi, 18 iulie curent, primarii satelor și comunelor din raza raionului Orhei, alături de Secretarii Consiliilor locale, Consilierii locali, împreună cu o parte din specialiștii Consiliului Raional Orhei, au participat la un seminar de instruire organizat de către Institutul de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova.
Scopul seminarului cu tematica „Guvernare locală eficientă, responsabilă și incluzivă pentru aleșii locali din raionul Orhei” este de a consolida capacitățile autorităților publice locale întru dezvoltarea comunităților pe care le administrează.
La seminar, cu un cuvânt de salut adresat participanților, dar și organizatorilor instruirii, a fost prezent și Președintele Raionului Orhei, Vasile Adașan.
Domnul Președinte Adașan a apreciat mult prezența aleșilor locali într-un număr atât de mare la seminar, deoarece instruirile de acest gen pot spori considerabil calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor, dar și gradul corectitudinii în procesul de luare a deciziilor de interes public.
Seminarul s-a desfășurat pe parcursul întregii zile, iar în final, fiecare participant a primit câte un Certificat de Participare la Cursul de Instruire destinat aleșilor locali.
Imagini Foto