Iluminatul Public Stradal este dat în exploatare și în satul Lucașeuca, comuna Seliște!

Motiv de bucurie pentru locuitorii satului Lucășeuca din cadrul comunei Seliște, unde echipa Partidului ȘOR a inaugurat un sistem modern de iluminat stradal. O adevărată sărbătoare a luminii a avut loc cu această ocazie în localitate. Alături de localnici, la eveniment au participat și reprezentanți ai administrațiilor locale și raionale, precum și deputați din partea Partidului ȘOR și Platformei „Pentru Moldova”.

La Lucășeuca au fost modernizate două puncte de transformare a curentului și montată o rețea cu lungime de peste opt kilometri. 500 de becuri de tip LED iluminează străzile localității. Recent, echipa lui Ilan Șor a aprins lumina și pe străzile din satul Mana, care face parte din aceeași comună. Acolo a fost instalată o rețea de 3,5 kilometri și peste 170 de corpuri de iluminat de tip LED.

Locuitorii satului au fost felicitații de către liderul Partidului ȘOR, deputatul Ilan Șor.

„În 2015, am promis că vom transforma Orheiul și l-am făcut cel mai bun oraș din țară. După ce ne-a fost încredințată puterea în raionul Orhei, noi am promis că îl vom face cel mai bun raion din țară. Am început de la sistemele de iluminat stradal și terenuri de joacă pentru copii, iar în 2021 vom continua cu renovarea drumurilor, după care vom repara grădinițele și școlile și vom implementa alte proiecte de infrastructură. Avem o echipă minunată și determinarea de a realiza aceste lucruri”, a spus Ilan Șor.

Vicepreședintele Partidului ȘOR, deputatul Marina Tauber a menționat că toate succesele înscrise de echipa lui Ilan Șor în raionul Orhei se datorează, în primul rând, oamenilor de municipiu.

„Toate transformările din raionul Orhei sunt posibile datorită implicării și curajului Dvs., dar și faptului că noi avem cel mai bun și de succes lider. Toate proiectele de infrastructură se datorează efortului lui Ilan Șor, deputatul Dvs. personal. Toate succesele Partidului ȘOR, iar mai nou și ale Platformei „Pentru Moldova” au rădăcini adânci aici, în raionul Orhei”, a spus Marina Tauber.

Primarul de Lucășeuca, Andrei Gălescu spune că în 2021 vor fi implementate și alte proiecte.

„În 2020 am avut o susținere importantă din partea echipei lui Ilan Șor și am fost susținuți de Consiliul Raional. În continuare, vom bucura cetățenii cu mai multe proiecte de dezvoltare”, a spus primarul.

„Lucrul nostru abia începe, sunt foarte multe proiecte pe care trebuie să le facem împreună. Tot efortul pe care îl face echipa noastră în raionul Orhei, începând cu 2015, este destinat tinerilor și copiilor, pentru ca să le fie create condiții bune de dezvoltare și educație, astfel încât, împreună, să facem un viitor frumos”, a adăugat Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei.

Felicitări a adresat locuitorilor satului și deputatul Sergiu Sîrbu, secretarul Platformei „Pentru Moldova”. Sîrbu a criticat oponenții politici a căror activitate se reduce doar în a împroșca cu noroi.

„Ni se aduc diverse acuzații false, dar că acestea sunt făcute, de obicei de la TV, iar cei care le lansează au uitat când au fost ultima dată prin localități să vadă cum trăiește lumea, ce probleme are. Ei stau la călduț și aruncă cu noroi. Este o vorbă: dacă arunci cu glod într-un om, ai șansa să nu-l nimerești, dar rămâi cu mâna murdară. Cam așa se întâmplă în cazul nostru”, a spus Sergiu Sîrbu.

Partidul ȘOR și-a propus să realizeze proiecte de iluminat public stradal în peste o sută de localități din țară, inclusiv în toate cele 74 de sate din raionul Orhei, indiferent de apartenența politică a primarilor.

Imagini Foto
Distribuie