În raionul Orhei, proiectele de reabilitare a infrastructurii drumurilor locale și raionale continuă a fi realizate!
Sfârșitul de primăvară aduce cu sine finalizarea mai multor proiecte de importanță socială, implementate pe raza raionului Orhei.
Astăzi, 25 mai 2022, într-o atmosferă solemnă a fost dat în exploatare un nou drum betonat în satul Sămănanca, raionul Orhei.
Artera cu o lungime de peste 160 m și lățimea de 2 metri, leagă alte două drumuri principale din localitate. Drumurile principale sunt acoperite cu asfalt și găzduiesc mai multe instituții de importanță socială. Drumul central găzduiește accesul spre școală, Casa de Cultură și Primărie, iar celălalt grădinița pentru copii, biserica și cimitirul din sat.
La inaugurarea drumului, alături de zeci de locuitori ai satului Sămănanca, a participat și Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Domnul Președinte a apreciat efortul depus de primarul localității, Alexandru Zbîrnea în identificarea resurselor financiare necesare și în buna gestionare ale acestora.
Exemplu viu servesc toate proiectele care sunt implementate la nivel local de conducerea Primăriei Sămănanca, precum și insistența manifestată pe parcursul ultimilor ani în realizarea și implementarea acestora.
Domnul Primar, Alexandru Zbîrnea, a mulțumit domnului Președinte pentru susținerea acordată sistematic de către conducerea raionului Orhei în soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii satului Sămănanca, dar și a satelor din împrejurime.
Domnul Primar a menționat totodată că atenția Consiliul Raional Orhei și a echipei parlamentare conduse de dl Ilan Șor, Președintele Partidului Politic „ȘOR", este apreciată de întreaga comunitate, iar beneficile apărute în urma implementării proiectelor de iluminat public stradal, reparația instituției publice de învățământ și reabilitarea infrastructurii doar motivează locuitorii de la sate nu doar să rămână în sate, dar și să revină la gospodarii din orașe sau chiar și de peste hotarele țării.