IP Gimnaziul Piatra – 60 de ani de educație și continuitate

Astăzi, colectivul profesoral, elevii, absolvenții și invitații de onoare ai IP Gimnaziul Piatra au marcat un moment aniversar deosebit – Jubileul de Diamant, 60 de ani de activitate educațională (1966–2026).

Șase decenii de muncă, dăruire și perseverență au transformat această instituție într-un reper al comunității și într-un spațiu în care generații întregi au făcut primii pași spre cunoaștere și formare.
 
La eveniment a participat vicepreședintele raionului Orhei, dl Veaceslav Căpățină, care a transmis mesajul de felicitare din partea conducerii raionului și a apreciat contribuția valoroasă a instituției la formarea și educarea tinerelor generații. În discursul său, domnul Căpățină a evidențiat rolul esențial al profesorilor, al părinților și al întregii comunități în consolidarea unui mediu educațional bazat pe profesionalism, responsabilitate și valori autentice.
Alături de comunitatea educațională s-au aflat Primarul comunei Piatra, dl Dumitru Cebotari, foști directori, foști primari ai localității, profesori, absolvenți, elevi și părinți – toți uniți de respectul și atașamentul față de această instituție cu tradiție.
 
În cadrul festivității, vicepreședintele raionului Orhei a înmânat doamnei Directoare o Diplomă de Recunoștință destinată întregului corp didactic, diplomă semnată de președintele raionului Orhei, dl Vasile Adașan, în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea și implicarea constantă în procesul educațional.
 
Trebuie de menționat că, pe parcursul ultimilor ani, Consiliul Raional Orhei a susținut constant instituția prin alocări financiare destinate îmbunătățirii condițiilor de studiu și modernizării infrastructurii.
 
În urma vizitei de lucru efectuate la Gimnaziul Piatra de către președintele raionului Orhei, dl Vasile Adașan, au fost realizate investiții importante pentru dezvoltarea instituției, iar pentru anul 2026 sunt planificate noi alocări financiare menite să continue acest proces, astfel încât elevii și cadrele didactice să beneficieze de un mediu educațional și mai modern, mai sigur și adaptat cerințelor actuale.
 
Jubileul de 60 de ani reprezintă nu doar o celebrare a trecutului, dar și o reafirmare a angajamentului pentru viitor – un viitor în care educația rămâne prioritate, iar școala continuă să fie inima comunității.
 
Consiliul Raional Orhei adresează sincere felicitări colectivului IP Gimnaziul Piatra, dorindu-le succese, inspirație și noi realizări în slujba educației.
Imagini Foto
Distribuie