ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil din satul Jora de Jos, raionul Orhei

La data de 19 septembrie 2021, cu prilejul pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail, sărbătoare numită în popor „Ciuda” – din slavonă „Minunea”, Sfânta Liturghie la biserica Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil din satul Jora de Jos, raionul Orhei, a fost oficiată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Ceremonia a fost consfințită și de un sobor de preoți, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de soliștii reputatului cor monastic de la Mănăstirea Curchi, raionul Orhei.  

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Prot. Ioan Petrov, parohul bisericii din Jora de Jos și un sobor de preoți și diaconi.

La slujbă au fost prezenți zeci de enoriași, ctitori ai bisericii precum și oficialități în persoana domnului Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, Sergiu Labliuc, Primarul comunei Jora de Mijloc, și Victor Perțu, vicepreședintele raionului Orhei. 

În timpul serviciului divin, la Vohodul mic, părintele-paroh Ioan Petrov a fost decorat cu dreptul de a purta mitră.

La finalul Serviciului divin a fost oficiat un Tedeum de mulţumire, după care Mitropolitul Vladimir a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la importanța cinstirii sfintei sărbători de astăzi, explicând totodată și sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii.

Arhipăstorul a apreciat şi efortul ctitorilor și binefăcătorilor bisericii precum şi dăruirea tuturor celor implicați în edificarea acestui sfânt locaș.

După Liturghie, Înaltpreasfințitul Vladimir a săvârșit Taina Botezului pentru prunca Salomea, fiica Protodiaconului Constatin Burlac și a presb. Ana Burlac.

Menționăm că, mâine, 21 septembrie,  Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir va oficia Sf. Liturghie în incinta soborului Mănăstirii Curchi cu prilejul prăznuirii Hramului sărbătorit de Nașterea Maicii Domnului. În acest context sunt invitați toți creștinii dornici de a participa la Sfânta Liturghie alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova ÎPS Mitropolit Vladimir.

Imagini Foto
Distribuie