Jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova!

„Jur să fiu cetăţean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfinţenie Constituţia şi celelalte Legi ale ei, să nu întreprind nici o acţiune care i-ar prejudicia interesele şi integritatea teritorială!”

Acesta este textul JURĂMÂNTULUI dat citirii de către noul cetățean al Republicii Moldova, Jose Francisco Carrich Caroco Costa, originar din Portugalia și care, de astăzi, și-a asumat în prezența familiei sale, dar și a domnului Vasile Adașan, Președintele Raionului Orhei, să respecte cu sfințenie Constituția și Legile țării noastre.
Menționăm că Protocolul prevede ca Jurământul să fie dat în raionul în care cetățeanul locuiește la momentul perfectării setului de documente necesare pentru obținerea cetățeniei și, în cazul dat acesta a fost respectat și executat conform articolului 39 al Legii Cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000.
Președintele Raionului Orhei, Vasile Adașan, i-a urat domnului Jose Francisco Carrich Caroco Costa doar gânduri pozitive și luminate îndreptate spre consolidarea eforturilor de a aduce aport și plus valoare comunității, în deosebi raionului Orhei.
Imagini Foto
Distribuie