La mulți ani, stimate domn, Alexandru Malai!
Astăzi, 29 Noiembrie 2022, aducem cele mai sincere felicitări și urări de bine cu prilejul aniversării zilei de naștere, domnului Alexandru Malai, specialist principal în cadrul Direcției Administrației Publice Comunicare și Protocol în cadrul Consiliului Raional Orhei.
Domnul Alexandru Malai este o legendă vie al domeniului Administrației Publice Locale. Într-o mare măsură putem afirma că datorită activității sale prodigioase, zeci de funcționari publici, Secretari ai consiliilor locale și angajați din domeniul Administrației Publice au reușit să-și manifeste capacitățile și aptitudinile orientate spre dezvoltarea comunității și serviciului Public.
În virtutea experienței sale, domnul Alexandru Malai a reușit să îndeplinească funcții importante printre care funcții politice, administrative, dar toate de interes comunitar:
După ce a absolvit Universitatea de Stat a Moldovei, facultatea de Limbi Străine (Fr/Eng.), domnul Malai a reușit să devină Prim Secretar al Comitetului Raional al Uniunii Comsomoliștilor, în cadrul Partidului Comunist din acele vremuri.
Domnul Alexandru Malai a fost Președintele Asociației Sindicatelor Ministerului Vinificației și Viniculturii din Republica Moldova, Președinte al Asociației Sindicatelor Lucrătorilor din sistemul Agriculturii și Alimentației din Republica Moldova, dar și Președinte al Asociației Sindicale a Lucrătorilor din domeniul Administrației Publice a Raionului Orhei.
Fiind Șef de Secție, Șef de Direcție și Președinte al Comitetului Raional al Partidului Comunist din Republica Moldova, domnul Malai a acumulat o experiență nomenclatorică ireproșabilă, ceia ce a folosit drept bună experiență pentru îmbrățișarea noii funcții din anul 1994 de Secretar al Consiliului Raional Orhei.
Pe parcursul activității sale, după reforma Administrativ Teritorială, domnul Alexandru Malai a îndeplinit funcția de Șef al Direcției „Audiență, Secretariat și Petiție” al Prefecturii Orhei, după care, Șef al Secției Administrație Publică din cadrul Consiliului Raional Orhei.
Trebuie de menționat că reputația domnului Alexandru Malai s-a bucurat de o încredere ireproșabilă la nivel Național, datorită cărui fapt, începând cu anul 1996, domnul Alexandru Malai a îndeplinit funcția de Președinte al Consiliilor Electorale de Circumscripție Electorală Nr.25/ORHEI, ceia ce denotă faptul spiritului său obiectiv și imparțial în luarea Deciziilor.
Vreau din numele Consiliului Raional Orhei, al echipei de Primari și Secretari ai Primăriilor locale, din numele echipei de Consilieri Raionali și Locali, dar și din numele echipei Partidului Politic „ȘOR” să mulțumesc domnului Alexandru Malai pentru activitate Profesională ireproșabilă și prodigioasă în cadrul sistemului de Administrație Publică Locală, al domeniului Sindicalist, dar și a activității manageriale în structurile de conducere exercitate pe parcursul anilor.
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dăruiască multă sănătate, succese mari în realizarea noilor obiective și, chiar dacă cadrul legal nu mai permite să exercitați Funcții Publice, datorită celor aproximativ trei decenii de activitate în cadrul Consiliului Raional Orhei, speranța noastră este de a vă avea mereu în forță!
La mulți ani, mult stimate coleg, Alexandru MALAI!
Cu deosebit Respect,
Dinu ȚURCANU
Președintele Raionului Orhei