Mesaj de felicitare al Președintelui Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, cu ocazia sărbătorii profesionale „Ziua Salvatorului”
Tradițional, la data de 5 aprilie, în Republica Moldova este marcată Ziua Profesională a Salvatorilor și Pompierilor.
Cu acest prilej, conducerea raionului Orhei, din numele Consiliului Raional Orhei, al aleșilor locali și raionali, din numele deputaților aleși pe circumscripțiile nr.18 și 19, dl Ilan Șor și Marina Tauber, precum și din numele tuturor locuitorilor raionului Orhei, adresează cele mai sincere urări de sănătate, prosperitate și bunăstare celor care zi de zi sunt supuși riscului pentru a-i salva pe alții.
Stimați salvatori și pompieri,
Profesia Dumneavoastră, plină de riscuri și sacrificiu, rămâne a fi una din cele mai nobile și stimate de fiecare dintre noi – cei a căror viață sunteți mereu gata să o salvați, uneori riscând cu viața proprie. Nu stați nici o clipă pe gânduri atunci când este nevoie să interveniți în ajutorarea celor ajunși la nevoie, iar devotamentul și curajul demonstrat de Dumneavoastră ne dă încredere în existența acelui „Înger Păzitor” care mereu este gata să treacă prin foc, apă, troiene, alunecări de teren și multe alte situații excepționale provocate de „Forța Majoră” pentru a salva oameni și alte vietăți nimerite în dificultate.
Reiterând cordialele felicitări cu ocazia Zilei Dumneavoastră Profesionale, vă doresc multă sănătate, pace în suflete și în inimi, perseverență și nu în ultimul rând belșug și armonie familiilor Dumneavoastră!
Cu deosebit RESPECT,
Dinu Țurcanu
Președintele Raionului Orhei