Mesajul de felicitare al Președintelui Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, cu ocazia sărbătorii Hramului în satele Mana și Teleșeu

În ziua Înălțării Domnului, de Ispas, locuitorii satelor Mana și Teleșeu prăznuiesc Hramul localității.

Cu acest prilej, din numele echei de conducere a raionului Orhei, din numele Primarilor și a Consilierilor raionali și locali, precum și din numele meu personal adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine tuturor locuitorilor acestor două localități, oaspeților care au fost alături și celor care nu au avut ocazia fizic de a fi prezenți pe meleagurile natale, dar a căror gânduri luminoase au fost acasă – lângă satul natal, lângă casa părintească și oamenii dragi!

Vă doresc din suflet mult belșug, sănătate și cât mai multe realizări frumoase atât pe plan personal, cât și la nivel de comunitate! Fie ca satele voastre să cunoască o dezvoltare continuă și bunul Dumnezeu să vă ocrotească de toți factorii negativi care ar putea măcar pe o clipă să aducă tristețe și dezmăț. 
Sunt sigur că împreună vom reuși să ne opunem oricăror provocări, iar proiectele inițiate de echipa noastră în raionul Orhei, inclusiv în localitățile dumneavoastră, vor da o nouă suflare și încredere în viitorul prosper al întregii comunități! 

La mulți ani satului Mana și Teleșeu!
La mulți ani dragi prieteni și Hristos a Înălțat!

Cu drag și deosebit respect,

Dinu ȚURCANU
Președintele Raionului Orhei

Imagini Foto
Distribuie