Mihai Eminescu omagiat la Orhei cu prilejul a 172 de ani de la naștere

Conducerea raionului și a municipiului Orhei l-a omagiat astăzi, 15 ianuarie, pe Geniul literaturii mondiale - Mihai Eminescu. Marșul de omagiu și depunerea de flori la bustul Poetului face parte dintr-un șir de activități organizate cu prilejul împlinirii a 172 de ani de la nașterea „Luceafărului” poeziei noastre, Mihai Eminescu.

Zeci de orheieni, în frunte cu Președintele Raionului Orhei, Dinu Țurcanu și Primarul Municipiului Orhei, Pavel Verejanu, însoțiți de vicepreședinții raionului și viceprimarii municipiului, au mers într-un Marș al Omagiului din fața sediului Primăriei Municipiului Orhei până la bustul Poetului unde s-a desfășurat un recital de poezii și au fost depuse florile de înaltă apreciere a talentului și aportului adus culturii românești și universale de Poetul Mihai Eminescu.

Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, a menționat despre marea oportunitate de a învăța până în prezent de la un geniu care a reușit să ne lase ca moștenire gândurile sale inspirate în primul rând de credința sa în Dumnezeu și dragostea care o purta față de poporul său:

„Pentru mine personal, Eminescu este un model de a trăi și de a-ți asuma zilnic deciziile care îți determină viața așa cum este ea, făcând cât mai multe lucruri bune, iar prin poezia sa, Eminescu cu siguranță este cel care ne reprezintă pe fiecare dintre noi la nivel mondial!” – a declarat Dinu Țurcanu.

La rândul său, Primarul Municipiului Orhei, dl Pavel Verejanu, a menționat că Eminescu este unul din pilonii de temelie a literaturii, culturii și a întregului neam prin opera și activitatea sa devenită prin genialitatea sa renumită la nivel mondial.

Evenimentul a culminat cu o acțiune extraordinară prin care conducerea raionului și municipiului Orhei au donat trecătorilor Cărți cu Poezii scrise de Mihai Eminescu și mici suvenire comemorative din lemn pe care a fost gravată imaginea geniului literaturii noastre.

Vă amintim că „startul” activităților culturale dedicate Poetului Mihai Eminescu a fost dat ieri, la data de 14 ianuarie de către elevii Instituției Publice Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” care au desfășurat un recital de cântece și poezii scrise pe versurile eminesciene, combinate cu un spectacol teatralizat care a reflectat viața Poetului și pasiunea sa față de irepetabila Veronica Micle.

În Muzeul de Istorie și Etnografie din Orhei, în instituțiile de învățământ, în bibliotecile publice și Casele de Cultură din raionul Orhei s-au organizat expoziții de carte și recitaluri de poezii, iar la data de 18 ianuarie urmează să se desfășoare evenimentul dedicat Zilei Naționale a Culturii marcat sub egida aniversării a 172 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Imagini Foto
Distribuie