Mii de oameni sărbătoresc Ziua Copilului, la OrheiLand, unde a fost dat startul sezonului estival.
Cel mai mare parc de distracții din Republica Moldova, dar și din regiune - OrheiLand, a dat startul sezonului estival. Parcul și-a redeschis porțile în prima zi de vară, de Ziua Copilului, pentru al cincilea an consecutiv. Mii de copii, împreună cu părinții lor, au fost prezenți la evenimentul de redeschidere a parcului, unde totul este gratuit.
Oaspeții parcului au fost întâmpinați de animatori, care le-au împărțit celor mici baloane. La scurt timp, toboganele gonflabile, trambulinele și spațiile de joacă pentru toate vârstele s-au umplut de copii, care au așteptat cu nerăbdare redeschiderea parcului de distracții.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, și președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu, i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Copilului și le-a urat distracție plăcută.
„Este Ziua Copilului, florile vieții noastre. Parcul OrheiLand, care a fost deschis la inițiativa lui Ilan Șor, în 2018, a ajuns la cea de-a cincea ediție. OrheiLand este unic, deoarece aici totul este gratuit. Așa cum a spus Ilan Șor de mai multe ori, fericirea și zâmbetul copiilor nu are preț. De aceea, noi, Primăria municipiului Orhei, Consiliul Raional și întreaga echipă a lui Ilan Șor suntem permanent în așteptarea noilor oaspeți. Milioane de oameni au fost în ultimii cinci ani la OrheiLand, să fie așa și de acum încolo. Vă doresc, dragi copilași, vacanță fericită. Iar părinții să fie sănătoși, puternici și să aibă posibilitatea să vă aducă la noi în vizită. Să fie într-un ceas bun! Îi mulțumim dlui Șor pentru sărbătoarea de azi”, a menționat edilul municipiului Orhei, Pavel Verejanu.
„Noi, împreună cu Ilan Șor, v-am pregătit numeroase surprize, aici, la OrheiLand, inima distracției și a voii bune. Vă urăm să aveți parte de o zi minunată, să dea Dumnezeu să ne bucurăm, să ne distrăm. Dragi copii, să știți că toate eforturile noastre sunt îndreptate spre buna dispoziție și zâmbetele voastre!”, a declarat președintele Consiliului Raional Orhei, Dinu Țurcanu.
La evenimentul de redeschidere a parcului OrheiLand, a participat și deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, care i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia Zilei Copilului.
„Cea mai frumoasă sărbătoare dedicată copiilor este celebrată la OrheiLand. Și asta datorită liderului nostru, Ilan Șor, la inițiativa căruia a fost construită această bijuterie. Astăzi, OrheiLand, împlinește cinci ani. Am emoții deosebite. A cest loc minunat este plin de copii și de dragoste pentru ei. Vom depune toate eforturile pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să aibă cât mai multe motive de sărbătoare și bucurie. Vă așteptăm diseară și la concert, acesta fiind o nouă surpriză din partea lui Ilan Șor”, a declarat Marina Tauber.
La rândul său, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a transmis, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care a menționat că este mândru că i-a reușit să construiască acest parc unic în Moldova și că și-a atins scopul de a-i vedea fericiți pe toți copiii.
„De ce au nevoie copiii noștri? Ce înseamnă o copilărie fericită? În primul rând, copilăria fericită este acolo unde este pace. Așa cum spunea marele Dostoievski, niciun singur scop în lume nu justifică lacrimile de pe obrazul unui copil. Pentru a fi fericit, un copil are nevoie de o familie completă și puternică, în care să domnească respectul și înțelegerea reciprocă. Dar cel mai important, copiii au nevoie de dragostea noastră. Toată dragostea, fără rezerve. Nu morală și pedeapsă, ci dragoste - acesta este bagajul care îl va ajuta să meargă prin viață cu demnitate”, a precizat Ilan Șor.
De asemenea, Ilan Șor a reiterat că statul trebuie să investească mai mult în copii, care reprezintă viitorul țării.
„Copiii, deși mici, sunt cetățeni ai țării. Iar statul trebuie să fie conștient de acest lucru. Copiii sunt adulții de mâine. Ei sunt cei care vor conduce statul. Vor face asta în funcție de atitudinea pe care a avut-o statul în copilăria lor, de cât de mult le-a apărat drepturile, i-a respectat și i-a iubit. Concluzia este simplă: pentru ca țara noastră să înflorească mâine, trebuie să construim astăzi o țară a copilăriei fericite. Acesta este scopul nostru și, dacă doriți, scopul meu personal! La mulți ani tuturor copiilor și fie ca toate visurile voastre să se împlinească! Vă doresc o copilărie fericită, multă sănătate și o vacanță plină de aventuri, oriunde ați fi!”, se mai arată în mesajul lui Ilan Șor.
Toată lumea este așteptată la „Orheiland” în fiecare zi. Luni, parcul va activa între orele 16:00 și 22:00, iar de marți până duminică de la ora 10:00 până la 22:00.