Oaspeți de onoare de la Nordul Moldovei - participanți la Alaiul cetelor de Urători și Colindători desfășurat în Orhei
În seara de 12 ianuarie, artera principală a municipiului Orhei, strada Vasile Lupu, a fost gazdă a unui spectacol al datinilor și tradițiilor strămoșești prin desfășurarea Alaiului Cetelor de Urători și Colindători veniți din toate localitățile raionului Orhei, dar și din raioanele Ocnița și Briceni pentru a încânta publicul orheian și oaspeții adunați cu urături străvechi, jocul Căluților, al Crailor, și irepetabilul obicei din nordul țării – ”Malanca”.
Cetele, în frunte cu fanfara Centrului Raional de Cultură „Andrei Suruceanu”, deghizată în costume de Crăciunei, au mers întru-n marș festiv de la Catedrala Sfântului Nicolae spre Piața „Vasile Lupu” unde, la poalele celui mai grandios Pom de Crăciun din Republica Moldova, au dat start evenimentului de totalizare a perioadei sărbătorilor de iarnă desfășurate în raionul și municipiul Orhei.
Deschiderea oficială a evenimentului a fost marcată de prezența Președintelui Raionului Orhei, Dinu Țurcanu și a Primarului Municipiului Orhei, Pavel Verejanu care au transmis sincere felicitări tuturor celor prezenți cu ocazia sărbătorilor de iarnă și au mulțumit colectivelor artistice din raionul și municipiul Orhei pentru prestațiile desfășurate seară de seară, în Piața „Vasile Lupu”, fie în ger sau ploiță, timp de 33 de zile consecutiv.
Un mesaj de mulțumire și apreciere aparte a fost adresat locuitorilor raioanelor Briceni și Ocnița, în special cetelor din satele Balasinești și Coteala, raionul Briceni, care au venit la Orhei cu jocul Căluților și al Crailor, precum și colectivului din satului Lipnic, raionul Ocnița venit să prezinte obiceiul „Malanca”.
Vicepreședintele raionului Ocnița, Eugen Șipcalov și Primarul comunei Lipnic, Ion Cușnir, au mulțumit autorităților locale din raionul și municpiul Orhei pentru invitație și pentru aprecierea potențialului cultural al colectivelor artistice din nordul Moldovei – invitate să bucure publicul orheian cu prestația sa specifică zonei, dar care face parte din tezaurul cultural al poporului nostru strămoșesc. Oficialii au apreciat splendoarea decorațiilor care au înfrumusețat și în acest an municipiul Orhei, urând totodată cele mai sincere felicitări și un an îmbelșugat tuturor locuitorilor raionului și municipiului Orhei cu ocazia sărbătorilor de iarnă!
Evenimentul a culminat cu o sârbă care a adunat în joc sute de participanți la Alaiul Cetelor de Colindători și Urători din acest an, iar la final, moderatorul și prezentatorul Avelin Tabarcea, Directorul CRC „Andrei Suruceanu”, a invitat oaspeții raionului Orhei, dar și toți orheienii să partcipe la concertul de închidere a sezonului de iarnă a celui mai mare Parc de distracții din țara noastră, OrheiLand, care se va desfășura Duminică, 15 ianuarie, începând cu orele 14:00.