Oficiul de Sănătate Fedoreuca, renovat capital în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Raional Orhei
Locuitorii satului Fedoreuca, din componența comunei Ciocîlteni, raionul Orhei, se vor bucura de asistență medicală în condiții foarte bune. Asta după ce Oficiul local de Sănătate, parte a Centrului de Sănătate Ciocîlteni, a fost renovat capital în cadrul unui proiect implementat de echipa Consiliului Raional Orhei, la inițiativa domnului Ilan Șor, Deputat ales pe circumscripția nr. 18 Orhei.
Valoarea proiectului constituie circa 600 mii lei. Centrul a fost inaugurat astăzi, 12 mai 2021, de Ziua Internațională a Asistentului Medical, în semn de prețuire, respect și mulțumire față de toți angajații sistemului de sănătate.
Până la renovarea capitală, starea Oficiului de Sănătate din Fedoreuca a fost una dezastruoasă. Serviciile medicale erau acordate oamenilor în condiții nepotrivite. Iarna era frig, încăperile erau încălzite cu sobe mobile din metal. Lucrurile s-au schimbat însă radical, după ce a fost realizat un amplu proiect susținut de Consiliul Raional Orhei.
„Au fost demolați câțiva pereți, astfel că ne-am văzut nevoiți să reproiectăm clădirea. S-au ridicat și tencuit pereți noi, s-a instalat un sistem modern de încălzire, au fost schimbate geamurile și ușile. A fost pusă o pardoseală nouă și montat un nou sistem de iluminare. Oficiul de Sănătate a fost conectat la rețeaua de canalizare și au fost realizate ample lucrări de amenajare a spațiului adiacent. Căile de acces au fost pavate, iar intrarea în oficiu a fost dotată cu o pantă de acces pentru cărucioare. Așa, practic, a renăscut din cenușă Oficiul de Sănătate din Fedoreuca”, povestește Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei.
Oficiul de Sănătate din Fedoreuca nu este primul obiectiv de acest gen care a fost renovat.
„La începutul anului, după ample lucrări de modernizare și renovare, a fost deschis Oficiul de Sănătate din satul Vâșcăuți. Acesta, ca și cel din Fedoreuca, se afla în stare jalnică. Vom depune eforturi și în continuare pentru ca fiecare centru de sănătate din raion să aibă instituții medicale de sănătate în care să existe cele mai bune condiții”, a spus Irina Bogaciuc, vicepreședintele raionului Orhei.
Doamna Marina Tauber, Deputat ales pe circumscripția nr. 19 din partea Partidului Politic „ȘOR”, spune că deși, potrivit angajamentelor electorale ale formațiunii, asemenea proiecte urmau să fie realizate, în 2022 - 2023, multe dintre ele au fost deja implementate în satele din raionul Orhei.
„Fie că e vorba de instituții școlare sau preșcolare, de centre de sănătate – echipa partidului nostru a realizat, înainte de termenele stabilite, multe dintre reformele și modernizările promise. Pentru că agenda noastră nu este fixă, am intervenit acolo unde este nevoie stringentă, răspunzând doleanțelor oamenilor”, a spus Marina Tauber.
Un alt proiect de anvergură realizat de Consiliul Raional Orhei și echipa Partidului Politic „ȘOR”, în satul Fedoreuca, este cel ce ține de iluminatul public stradal. Locuitorii satului Fedoreuca se bucură de lumină pe străzi de la începutul lunii septembrie 2020.