Oportunități și Susținere pentru conaționalii reveniți în țară!
Astăzi, 5 august 2021, vicepreședintele raionului Orhei responsabilă de domeniul Asistență Socială, doamna Tatiana Platon, a participat la o sesiune de informare destinată emigranților reîntorși de peste hotare.
Alături de doamna Cristina Cojocaru, viceprimarul municipiului Orhei, dl Viorel Timuș, șef al Direcției de Ocupare a Forței de Muncă Orhei și doamna Elena Lupan, director al Centrului de Suport în Afaceri Orhei, emigranților reveniți le-au fost descrise un șir de oportunități de care aceștia pot să beneficieze pentru a construi un viitor în țara natală, fără a recurge la emigrare în țări străine.
Măsurile întreprinse de către instituțiile Administrației Publice Locale de nivelul I și II, în comun cu cele întreprinse de Stat la nivel central și de partenerii externi prin intermediul diferitor Organizații Neguvernamentale și Grupuri de Inițiativă, vin să consolideze situația demografică a Republicii Moldova, economia țării, dar și familiile care tot mai des sunt incomplete în cea mai mare perioadă al anului.
Este de menționat că Programul inițiat de către Primăria Municipiului Orhei a demonstrat că măsurile întreprinse pentru diminuarea fenomenului migrației și motivarea concetățenilor de a reveni în țară este unul funcțional și aduce rezultate concrete.
Astfel, în urma doar al acestui Program, potrivit Primăriei municipiului Orhei, sute de orheieni au decis să lanseze o afacere și să rămână în țară pentru a o administra. În acest fel, tot mai multe familii au fost reîntregite, iar sistemul economic al țării are toate premisele de a prospera.