Orhei, capitala sportului!
Sâmbătă, 19 iunie 2021, 11:35
Orașul și raionul Orhei sunt gazda mai multor turnee și competiții sportive din prima jumătate a verii, iar autoritățile locale participă activ la organizarea evenimentelor sportive, așteptate cu nerăbdare de participanți și spectatori. Asta după ce pandemia a făcut practic imposibilă organizarea unor astfel de activități.
Evenimentele sportive la Orhei au început cu disputarea Cupei președintelui raionului în cadrul turneului raional la volei. La competiție au participat opt echipe din raion, iar învingătoarea din acest an a fost reprezentanta Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”. Toate echipele au primit premii bănești și diplome de participare din partea președintelui raionului, Dinu Țurcanu. Oficialul le-a mulțumit tuturor participanților pentru implicare și promovarea unui mod sănătos de viață prin exemplul propriu, iar campionilor le-a urat mult succes pentru celelalte etape care urmează a fi disputate la nivel național și internațional.
Startul sezonului sportiv a fost dat duminica trecută și în comunele Mârzești, Piatra, care a fost lansat cu fanfare, iar competiția la fotbal a culminat cu un concert susținut de tinerii artiști din cele două localități. De asemenea, sezonul sportiv a început și în satul Clișova. Ulterior, startul va fi dat în alte localități ale raionului.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din prima jumătate a verii va fi cel de-al patrulea campionat de triatlon în aer liber - „Orhei Triathlon Triumph 2021”, care va fi găzduit de Orhei, în data de 4 iulie.
În cadrul campionatului, participanții urmează să depășească una din cele trei distanțe la alegere: „Super Sprint”: 400 m de înot, 10 km de ciclism și 2,5 km de alergare; „Olympic”: 1,5 km de înot, 40 km de ciclism și 10 km de alergare; „Relay Olympic” (ștafeta): 1,5 km de înot, 40 km de ciclism și 10 km de alergare.
În cadrul campionatului, pe 3 iulie, va avea loc competiția pentru copii „Kids Triumph”. Tinerii triatloniști urmează să facă față unei curse de înot de 200 de metri, de ciclism de 2,5 km și unei curse de alergare de 1 km.
„Suntem încântați să găzduim Triathlon Triumph. Acesta este un mod de recunoaștere a tuturor eforturilor noastre de a dezvolta infrastructura și de a promova sportul. Desigur, vom face totul pentru a-i face pe participanții să se simtă bine. Sunt sigur că triatlonul va fi primul dintr-o serie de evenimente sportive care vor avea loc la Orhei anul acesta. Pandemia se retrage în cele din urmă și putem organiza astfel de evenimente”, a declarat primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu.
Orhei a devenit în ultimii ani un adevărat centru sportiv al Republicii Moldova, găzduind competiții sportive importante. În 2020, pe teritoriul municipiului campionatul Moldovei de ciclism, la care au participat peste o sută de sportivi. Organizatorii au explicat că au ales Orheiul, pentru că acolo sunt cele mai bune drumuri din țară. Și infrastructura sportivă a fost dezvoltată la Orhei, în ultimii ani, fiind construite terenuri de sport, stadioane, parcuri și terenuri de joacă.
Imagini Foto