ORHEI - GAZDA CAMPIONATULUI REPUBLICII MOLDOVA DE CICLISM PE ȘOSEA

Dragi locuitori și oaspeți ai municipiului Orhei și raionului Orhei,

Este al doilea an când Orheiul, centrul nostru raional este gazda Campionatului Republicii Moldova de ciclism pe șosea, dedicat Zilei Independenței țării noastre.

Anul acesta, evenimentul se va desfășura în perioada 27, 28 și 29 august și va întruni peste 100 de participanți din întreaga țară, mai exact din municipiile Chișinău, Bălți, Orhei, Tighina, Tiraspol și din raionul Dubăsari.

Sportul este un domeniu prioritar pentru noi, pe care ne-am propus să-l dezvoltăm. Totodată, vrem să promovăm modul sănătos de viață în rândul cetățenilor, mai ales ciclismul, care aduce mai multe beneficii stării fizice și mintale, dar și mediului.

Astfel, Consiliul Raional Orhei, de rând cu  Primăria municipiului Orhei invită toți doritorii să participe la Campionatul Republicii Moldova de ciclism pe șosea. Înregistrarea la eveniment se poate face online, accesând: https://bit.ly/3yj0c1o

Pe durata campionatului, circulația de pe mai multe tronsoane din municipiul Orhei va fi restricționată, iar cursele transportului urban vor suferi modificări ale traseelor. Mai multe detalii în acest context, vor fi oferite pe parcurs pe pagina Primăriei municipiului Orhei.

Prin urmare, vă îndemnăm ca în zilele în care se va desfășura Campionatul Republicii Moldova de ciclism pe șosea să dăm dovadă de ospitalitate și în măsura posibilităților să renunțați la autoturismele personale, pentru a nu îngreuna circulația în orașul Orhei.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Imagini Foto
Distribuie