Orheienii la straja țării! Rândurile Armatei Naționale au fost fortificate cu noi recruți
Astăzi, 31 mai 2022, rândurile Armatei Naționale au fost fortificate cu noi recruți, inclusiv din raionul Orhei.
Conducerea raionului și municipiului Orhei în frunte cu Tatiana Platon, vicepreședinta raionului și Valerian Cristea, viceprimarul municipiului, au participat la un eveniment dedicat ceremoniei oficiale de încorporarea a recruților în serviciul militar în termen.
Evenimentul a inclus partea oficială unde reprezentanții APL, alături de conducerea Centrului Militar Teritorial Orhei a transmis urări de bine și sincere felicitări atât tinerilor care urmează să pășească într-o nouă și importantă etapă a vieții, cât și părinților care au toate motivele de a fi mândri pentru bravii fii.
Serviciu fără incidente le-a fost urat viitorilor soldați de un sobor de preoți care au oficiat un serviciu divin și au binecuvântat această zi importantă, dar și angajamentul care și-l asumă tinerii recruți.
Ordinul cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și cel cu termen redus , subsemnat de locotenent-colonelul Eduard Loghin, comandant al Centrului Militar Teritorial Orhei, a fost dat citirii de către doamna Didina Stamate, , maior, șef secție administrativ militară Rezina.
Mesaje de încurajare adresate viitorilor apărători ai Patriei au venit și din partea Președintelui organizației teritoriale Orhei a asociației obștești a veteranilor pentru Integritatea, Suveranitatea și Independența Republicii Moldova, dl Andrei Calcea, dar și din partea Președintelui organizației teritoriale Orhei a asociației obștești a veteranilor războiului din Afganistan, dl Anatolie Țîbuleac.
Menționăm că, Serviciul Militar obligatoriu în Republica Moldova este reglementat prin Legea 1245 din 188/07/2002cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei. Potrivit Legii, serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni, iar absolvenții instituțiilor de învățământ superior au ocazia de a desfășura serviciul militar cu termen redus, care durează 3 luni.