Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a explicat ce înseamnă o administrare eficientă!

Care e secretul succesului în orașul și raionul Orhei, ce argumente folosește Partidul „ȘOR”, pentru a obține încrederea cetățenilor, în ce măsură acest model poate fi implementat la nivel național și cum explică reprezentanții formațiunii conduse de Ilan Șor motivele crizei socio-economice în care se află Republica Moldova?

Cu răspunsuri la aceste și alte întrebări a venit președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, în cadrul unui interviu în exclusivitate, acordat postului de televiziune REN TV Moldova.
Partidul ȘOR deține astăzi puterea aproape absolută în raionul Orhei. Oamenii au tot mai mare încredere în această formațiune, iar acest lucru îi permite să se extindă continuu și să cucerească redută după redută, din punct de vedere politic, în pofida acuzațiilor și criticilor care i se aduc. Acest fenomen se explică, potrivit președintelui raionului Orhei, prin faptul că Partidul „ȘOR” a implementat etapizat câteva obiective principiale - corupție zero la nivel de administrație, transparență totală în luarea deciziilor și plasarea interesului cetățeanului deasupra intereselor politice și de grup.

Dinu Țurcanu a menționat că Ilan Șor, atunci când a câștigat Primăria Orhei a aplicat în administrația municipiului același principiu care se aplică business, adică a reformat sistemul, altfel încât acesta să funcționeze în așa fel, încât să genereze profit. Iar primul lucru a fost revizuirea principiului de cheltuire a banului public și eradicarea schemelor de corupție care se aplică pe larg în administrație, mai ales la capitolul achiziții publice. Potrivit președintelui raionului, de regulă, agenții economici care încheie contracte cu autoritățile locale vin cu prețuri „umflate” de câteva ori, iar diferența de bani ajunge în buzunare străine, fapt ce sărăcește substanțial bugetul public. La Orhei, această practică a fost anihilată, iar asta a permis ca, în câțiva ani, bugetul local să fie mărit de aproape cinci ori. 

Șeful administrației raionale din Orhei a mai explicat că Partidul „ȘOR” a implementat o practică absolut nouă în alegerile locale. Toți candidații formațiunii pentru funcțiile de primari de sate sau comune sunt oameni care nu provin din localitățile respective, ceea ce a exclus din start asocierea lor la anumite grupuri locale de interese.

Referitor la acuzațiile privind așa-numita cumpărare a voturilor, Dinu Țurcanu a atras atenția că, deseori, alegătorii simpli sunt subestimați. Potrivit lui, oamenii pot accepta anumite beneficii materiale din partea concurenților electorali, dar asta nu înseamnă automat că îi și votează. El a adus exemplul alegerilor repetate în satul Jora de Mijloc, atunci când Partidul Democrat, care deținea atunci controlul asupra administrației raionale, dar și asupra Guvernului, a mobilizat resurse uriașe în campania electorală, însă a pierdut categoric în fața candidatului Partidului ȘOR, Marina Tauber, care a obținut atunci peste 62 la sută din voturi. Potrivit lui Țurcanu, dacă alegătorul are în față o ofertă viabilă, acesta nu poate fi influențat, pentru că oamenii înțeleg ce este cu adevărat câștigător pentru ei.

Referitor la „politica mare”, Dinu Țurcanu a menționat că principalul vinovat pentru criza profundă în care se află Republica Moldova este președintele Maia Sandu, care, în loc să-și asume rolul de mediator între forțele politice, preferă să reprezinte exclusiv interesele partidului pe care îl mai conduce informal. Această abordare defectuoasă a generat un blocaj de comunicare între principalele instituții ale statului, iar incertitudinea care s-a creat afectează grav buna funcționare a mecanismelor statului.

Președintele raionului Orhei a accentuat și lipsa de coerență și viziune în ceea ce privește gestionarea crizei pandemice. Potrivit lui, Republica Moldova a pierdut lupta cu pandemia, din cauză că puterea politică a preferat să ia decizii în locul specialiștilor în domeniul sănătății, în loc să se preocupe de problemele sociale și economice. Acest lucru a generat haos atât în sistemul de Sănătate, cât și în toate celelalte domenii de activitate.

Distribuie