Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu: Guvernarea a tratat autoritățile locale cu incompetență și rea-voință
Alegerile locale din toamna acestui an „vor bate ultimele cuie în sicriul politic al PAS”. De această convingere este președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu.
Într-o intervenție live pe Facebook, dedicată Zilei autonomiei locale și lucrătorului din administrația publică locală, marcată miercuri, 1 februarie, el a menționat că situația primăriilor, consiliilor raionale și locale este mai proastă ca oricând. Vinovată de aste este guvernarea, care a acționat incompetent și cu rea-voință.
Printre acțiunile incompetente ale guvernării în raport cu administrațiile raionale și locale, Dinu Țucranu a menționat deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, condusă de premierul Natalia Gavrilița și miniștri săi, de a închide școlile și de a trece la studii în regim online. „Noi am acționat însă în funcție de situația epidemiologică în fiecare localitate. Așa că nu am sistat definitiv procesul de studii, ci am acționat gradual și punctual, doar atunci când o cerea situația. Tocmai de aceea, incidența COVID-19 în raionul Orhei a fost mai mică, iar acțiunile noastre s-au adeverit a fi mai eficiente”, a exemplificat Dinu Țurcanu.
Un alt exemplu de incompetență din partea guvernării a fost decizia de a-i însărcina pe primari să se ocupe de repartizarea lemnelor pe timp de iarnă, deși este o atribuție a ocolurilor silvice. La fel de incompetent s-a acționat la adoptarea bugetului de stat în 2022. „Nu a fost luată în calcul majorarea tarifelor și școlile nu aveau bani pentru a plăti facturile. Am fost nevoiți să alocăm anticipat patru milioane de lei din bugetul scolilior, pentru a nu admite periclitarea funcționării școlilor. Am luat banii din soldul instituțiilor școlare în speranța că Guvernul ne va returna acești bani, însă Ministerul Finanțelor nu i-a mai returnat, la rectificarea bugetului de stat”, a continuat Dinu Țurcanu.
El a mai spus că, în celelalte cazuri, regimul a acționat cu rea-voință, iar cel mai recent exemplu este decizia privind majorarea salariilor bugetarilor din administrațiile locale. „Au pus și această sarcină pe umerii bugetelor locale și raionale. Știau bine că noi nu avem acești bani și au recurs la o șmecherie. Au schimbat statutul transferurilor în fondul rutier din transferuri cu destinație specială în transferuri cu destinație generală, ca să apelăm la acești bani și să nu mai avem de unde să reparăm străzi”, a specificat Dinu Țurcanu.
Președintele raionului Orhei a mai spus că, la Forumul administrațiilor locale, organizat miercuri de Guvern la Palatul Republicii, cei de la guvernare, împreună cu premierul Gavrilița, erau foarte fericiți și joviali, în timp ce reprezentanții administrațiilor locale erau triști și abătuți. „Autoritățile locale sunt terorizare cu așa-zisa reformă a administrației publice. Se dorește o hipercentralizare și un control mai riguros din partea guvernării asupra tuturor raioanelor. Din cauza tuturor acestor acțiuni dictatoriale, guvernarea nu va putea identifica doritori de a candida la alegerile locale pe listele PAS, după ce au lăsat oamenii în sărăcie și frig. Iată de ce, alegerile locale din toamnă vor fi ultimele cuie bătute în sicriul politic al acestei guvernări, care și-a pierdut legitimitatea”, a concluzionat Dinu Țurcanu.